Bacalaureat 2013-5

Procentul de promovare la bacalaureat a crescut, la Buzău, cu aproape un procent după rezolvarea contestațiilor depuse de absolvenții de liceu care au picat inițial examenul de bacalaureat ori au fost nemulțumiți de notele primite. Dacă inițial, promovabilitatea la nivelul județului a fost de 63. 99 la sută, acum, după rezolvarea contestațiilor, procentul celor declarați reușiți la bac a crescut la 64.9. După recorectarea lucrărilor, 33 de liceeni care inițial au obținut sub media 6 la examenul maturității, se pot bucura de promovarea examenului de bacalureat. 28 dintre aceștia fac parte din actuala promoție iar alți cinci din promoțiile anterioare.
Cu toate acestea, numărul celor care au obținut note mai mari după recorectarea lucrărilor a fost mai mic decât cei ale căror medii au scăzut până la final.
„Numărul de contestații admise cu plus a fost de 123 în timp ce numărul celor admise în minus a fost de 132. Restul până la 873 au rămas cu aceleași note obținute la prima corectare”, a declarat vineri inspectorul general adjunct al ISJ Buzău, Geta Burducea.
Au existat și trei lucrări care au fost revăzute de o nouă comisie de profesori pentru că în urma recorectării au obținut diferențe mai mari de 1,5 puncte la nota finală. Este vorba despre două lucrări la limba română și una la istorie. Un candidat care inițial a avut 6,4 la română după contestație s-a ales cu nota 8,65, iar un altul care a făcut contestație la aceeași materie de la 4 a ajuns la 6,10. În același timp, un candidat care a solicitat recorectarea tezei la istorie a avut inițial 5,5 iar acum are 7, 7. În urma recorectării lucrărilor, nici un absolvent de liceu de la Buzău nu a mai obținut nota 10, cea mai mare notă obținută după rezolvarea contestațiilor fiind 9.90, în creștere cu 10 sutimi față de nota inițială.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.