Două case modulare din comuna Bisoca și alte patru locuințe care nu au fost afectate de alunecările de teren sunt de mai multe săptămâni fără current electric. Rețeaua de distribuție a energiei electrice a fost distrusă în zonă în urma alunecărilor de teren iar în prezent se așteaptă ca Electrica să monteze un transformator și să racordeze la rețea cele 6 locuințe.
“În acest moment este vorba despre două case modulare și alte 4 locuințe care nu au fost afectate de alunecările de teren, care nu au curent electric. Așteptăm ca Electrica să monteze în câteva zile un transformator și să rezolve problema”, a declarat primarul comunei Bisoca, Gheorghe Beșliu.
În acest moment, cele 6 imobile sunt alimentate cu curent electric de la un generator care consumă nu mai puțin de 30 de litri de motorină pe zi, combustibil care este achiziționat de Primărie.