Pentru cei peste 5000 de viitori absolvenţi de clasa a VIII-a din judeţ, autorităţile specializate în pregătirea ofertei de locuri pentru clasa a IX-a au pregătit un târg de weekend, în mall. Evenimentul este util atât pentru elevii şi părinţii acestora, dar şi pentru conducerile unităţilor de învăţământ din judeţ, perioada care urmează fiind una a „porţilor deschise” în licee.

 

În conformitate cu direcţiile de acţiune privind orientarea carierei la elevilor, Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică, sub coordonarea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, organizează în perioada 13-15 mai 2011 „Târgul Ofertelor Educaţionale”, ediţia a XII-a. Evenimentul se desfăşoară în Aurora Shopping Mall, începând cu ziua de vineri, 13 mai, ora 14.30 (deschiderea oficială) şi continuă după următorul program : sâmbătă – 9.00 – 18.00, duminică 9.00 – 14.00.

 

„Dorim ca şi în acest an să aducem în faţa părinţilor, a partenerilor sociali sau economici, a autorităţilor, dar mai ales a elevilor de clasa a VIII-a şi nu numai, toate oportunităţile de formare profesională şi dezvoltare personală, începând de la clasa a IX-a şi până la finalizarea studiilor preuniversitare. Liceele şi grupurile şcolare participante vor oferi informaţii relevante pentru viitorii liceeni”, anunţă comunicatul de presă al organizatorilor.

 

S.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.