Poliția Locală pune la dispoziția buzoienilor un număr de telefon scurt la care cei care vor să sesizeze o neregulă o pot face cu ușurință.

 

Astfel, pentru a eficientiza activitatea si pentru ca reacţia politistilor locali să fie cât mai rapidă, începând de luni, 25 iulie 2016, Directia de Politie Locala Buzau pune la dispozitia cetatenilor numarul scurt  0238 / 955, care va functiona in paralel cu numarul de telefon vechi 0238  / 710531.

Postul telefonic va funcţiona non-stop si va fi deservit de către operatorii din cadrul  Dispeceratului Directiei de Poliţiei Locala  Buzau, iar aici se pot face sesizări şi reclamaţii cu privire la fapte care intră în competenţa poliţiei locale.

Printre sezirările pe care le pot face cetatenii municipiului la acest telefon, se numără cazuri de tulburare a ordinii şi liniştii publice, cazuri de comerţ stradal neautorizat, abateri la disciplina în construcţii, încălcări ale normelor privind protecţia mediului sau  probleme privind staţionarea şi incalcari ale circulatiei pe drumurile publice, oprirea sau stationarea neregulamentară a autovehiculelor cat si pentru eradicarea fenomenului de expunere autoturismelor spre vanzare pe domeniul public al municipiului Buzau.

 

 

2 COMENTARII

  1. Buna seara
    Pe strada Orizontului grupuri de tineri joaca fotbal pe sosea deranjand traficul
    Acest lucru se intampla pe inserat in zona din spatele gardului chimica si in cateva locuri intre biserica si centura orasului (strada orizontului).
    Este necesara patrularea in aceasta zona si pe inserat
    Va rog sa luati masurile necesare

  2. Buna ziua !! Va rog sa faceti ceva cu casa dupa Str Colonel buzoianu nr 49 …proprietarul este la azil si acolo locuiesc 2 bărbați fara locuinta bețivi.. casa se află Într-o stare foarte proastă de degradare ..eu locuiesc tot in aceiași curte dar mai in spate …Si stau cu grija sa nu dea foc la casa …tin sa mentionez casa nu are niciun fel de utilitate si in interior e focar de infecție…Ce trebuie sa fac sa ma luati in seama ..Am fost la la Poliție la sectorist si nu sa rezolvat nimic…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.