O tânără de 24 de ani, însărcinată, și soțul ei de 25 de ani, din Galați, au fost răniți luni, într-un cumplit accident de circulație produs pe Dn 2 E 85, în afara localității Oreavu. Tot luni, un biciclist a murit după ce a fost lovit de o mașină condusă de o șoferiță.

 

Unul dintre accidente a avut loc pe DN 2 E 85, în afara localității Oreavu. Un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 25 de ani din Galaţi, însoțit de soţia sa de 24 de ani, se deplasa pe direcţia Râmnicu Sărat către Buzău, când la un moment dat maşina a fost lovită violent din spate de un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani din Bacău. În urma impactului, maşina în care se aflau gălăţenii s-a răsturnat în afara şoselei. Ei au fost răniți. Bărbatul a fost transportat la spitalul Râmnicu Sărat iar femeia, care este însărcinată, a dusă la Spitalul Județean din Buzău.

Un alt accident cumplit a avut loc luni dimineață pe DN 2 C, pe raza localității Smeeni. O femeie de 54 de ani a acroșat un biciclist de 77 de ani, care vira spre stânga fără să se asigure.

Bărbatul a fost aruncat cu capul de o bordură. Initial, localnicii au crezut că acesta a murit, dar medicii de la Ambulanță l-au resuscitat și au reușit să-l readucă la viață. Omul a fost dus apoi la Spitalul Județean Buzău, unde a decedat în scurt timp din cauza leziunilor grave suferite.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.