Deputatul Romeo Lungu se pregătește să conducă o altfel de “ședință” la Buzău. Președintele PSD Buzău, deputat și chestor al Camerei Deputaților, este anunțat ca arbitru al meciului dintre Gloria Buzău, generația promovării în Divizia A din 2007, și echipa de fotbal a Parlamentului României, partidă programată pentru data de 4 octombrie pe stadionul din Crâng.
Pentru Lungu, fluierul vine cu amintiri dinaintea carierei politice. Între timp, a ajuns în conducerea Camerei Deputaților și a fost chiar propus pentru funcția de ministru al Dezvoltării, fiind audiat în comisiile parlamentare. La Buzău, însă, va avea o misiune mai familiară: să țină în frâu celor 22 de jucători.
Rămâne de văzut cine îl va ajuta, totuși, la cele două tușe. Ar avea de unde alege dacă este să luam în calcul faptul că mai mulți colegi din arbitrajul buzoian au făcut, la rândul lor, pasul spre funcții publice: Adrian Petre, actual vicepreședinte al Consiliului Județean, Gabriel Avrămescu fost deputat liberal, actual prim-vicepreședinte al ASF sau fostul prefect Daniel Țiclea.
Deocamdată, afișul îl anunță ca arbitru doar pe Romeo Lungu, așa că orice „brigadă politică” rămâne o glumă de dinaintea fluierului de start.
De asemenea, nu știm dacă regulamentul echipelor permite „împrumuturile”, dar, după ultimele preocupări pentru politica națională, primarul Constantin Toma ar putea fi cooptat în echipa parlamentarilor. Lungu ar avea astfel ocazia să-i arate, măcar pe teren, cartonașul roșu. Nu, nu pe cel de membru PSD, la care Toma nu a renunțat definitiv, ci pe acela care l-ar trimite în afara jocului — loc în care, politic vorbind, edilul pare să fie deja.
Partida este anunțată pe Stadionul Gloria Buzău, duminică de la ora 14:00. În deschidere este programat un joc al copiilor și juniorilor Gloriei.








[…] Surse știre: observatorulbuzoian.ro […]