Tragedie în familia fostului șef al Poliției Române, chestorul Bogdan Despescu. Fratele său, Florin Despescu, în vârstă de 47 de ani a fost găsit spânzurat în casa familiei din apropierea orașului Nehoiu.
Florin Despescu era căsătorit și avea o fată, elevă în clasa a IX-a, la Pătârlagele. El a lucrat o vreme la Poliția Locală Buzău, însă a părăsit instituția la scurt timp după schimbarea conducerii din Primăria Buzău. Conform apropiaților, bărbatul suferea de ceva vreme de o depresie care se bănuiește că ar fi stat la baza gestului său. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele producerii nefericitului eveniment.










