13 persoane din Buzău, majoritatea copii de vârstă mică, au ajuns în ultimele două zile la Spitalul Judeţean după ce au fost înţepate de căpuşe în parcuri sau la iarbă verde.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean Buzău, Adrana Bunilă, în primele două zile ale lunii mai, când temperaturile au crescut iar românii au avut liber, un număr alarmant de buzoieni au fost muşcaţi de căpuşe. 13 persoane s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău după ce au fost muşcate de insectele periculoase. Si mai grav este că nouă din cele 13 victime sunt copii mici.
Aceştia au fost înţepaţi de căpuşele care pot transmite o afecţiune gravă-boala lyme-în timp ce se aflau în parcuri ori la iarbă verde, la picnicuri sau la grătar.
Conform purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean, cei 13 buzoieni muşcaţi de căpuşe au primit îngrijri medicale şi recomdare să urmeze un tratament care să împiedice dezvoltarea unor afecţiuni grave. Nici una dintre victimele căpuşelor nu a fost internată în spital.