A venit iarna. La Buzău, ninge viscolit în tot judeţul iar carosabilul este parțial acoperit de zăpadă. Chiar dacă drumarii au ieșit pe teren şi acţionează munca le este în zadar atâta timp cât vântul aduce pe șosele zăpada de pe câmp. Vântul este deosebit de puternic pe DN 2B Buzău-Brăila însă probleme sunt și pe DN 10, la Ciuta unde drumul este surpat iar circulaţia se desfăşoară pe un singur fir.
Tot din cauza viscolului și a zăpezii, poliţiştii au impus, azi-noapte, restricţii de circulaţie în zona Sriu pentru mașinile mai mari de 7,5 tone. Pentru a ajunge la Brașov acestea au fost deviate pe ruta ocolitoare de pe DJ 102 Bprin localitatea Vălenii de Munte. La acest moment, dar pentru că zăpada continuă să cadă nu este exclus ca măsura să fie luată din nou.
Și probleme nu sunt doar în zona de munte. La Breaza și Năeni drumarii au plecat deja în zonă cu un autogreder pentru a deszăpezi tronsonul. De azi noapte, de când a început să ningă în județ, firmele care se ocupă cu deszăpezirea drumurilor judeţene au împrăştiat aproape 500 de tone de material antiderapant. Şi în municipiul Buzău se circulă anevoios. Străzile sunt acoperite cu zăpadă, iar traficul decurge în condiţii de iarnă.
Conform meteorologilor situația nu se va schimba și viscolul va continua până mâine seară, la ora 18.00. După ce se vor opri ninsorile va urma o perioadă cu ger năpraznic când maximele înregistrate vor fi mult sub zero grade Celsius.

C.D.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.