Noul Cod al Muncii intrat în vigoare anul trecut a scos la iveală că, la Buzău, munca fără acte este o obișnuință a angajatorilor. Anul trecut, inspectorii de muncă au controlat aproape 2.500 de angajatori care ofereau de muncă la peste 47.000 de buzoieni. Dintre aceștia, mai mult de o mie de patroni de societăți au primit peste 1.600 de amenzi în valoare totală de 2,5 milioane de lei. 189 de agenți economici au fost sancționați pentru folosirea unui număr de peste 600 de angajați fără forme legale iar alți 8 angajatori s-au ales cu dosare penale.
Printre societățile care utilizau în mod frecvent munca la negru s-au numărat firme având ca obiect de activitate paza și protecția, confecțiile textile, prestările de servicii sau comerțul.
Cu toate acestea, munca inspectorilor de muncă nu a fost deloc ușoară. Principalele dificultăți constatate în timpul controalelor au fost: lipsa de cooperare cu inspectorii a persoanelor care lucrează fără forme legale, adresarea de injurii organelor de control, nemulțumirea angajatorilor față de întreruperea activității pe timpul derulării controalelor sau atitudinea agresivă a angajatorilor față de inspectorii de muncă veniți în control.
Tot anul trecut, Inspectoratul Teritorial de Muncă a primit peste 500 de petiții din care au fost rezolvare 483 iar alte 21 se află în curs de soluționare.
Principalele reclamații primite de la persoanele fizice din județ reclamă în special munca la negru -36%, dreptul la salarizare pentru munca depusă -28%, dreptul la protecție socială în caz de concediere-15%, acordarea de zile libere-12%, dreptul la concediul de odihnă anual-8% și dreptul al egalitate de șanse și tratament 1%.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.