UPDATE: Alte două persoane au fost transportate la spital, în urma carambolului produs în zona Hanului lui Țintă. Este vorba despre o tânără de 16 ani și de un bărbat de 28 de ani, ambii din mașian condusă de băcăuanul de 25 de ani. Astfel, numărul răniților se ridică la 5.
UPDATE: În autocar se aflau 25 de turiști români care se întorceau acasă din Turcia. Nici un pasager din autocar nu a fost rănit. Administratorul firmei de transport va trimite la Buzău de la București un alt autocar care să-i transporte pe turiști la destinație. Până la sosirea autocarului, oamenii s-au adăpostit de ploaie, într-o locație din zona Spătaru.
Trei tineri au fost răniți într-un carambol produs duminică în zona Hanul lui Țintă, pe DN 2 E 85. Potrivit primelor informații furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, comisar șef Florina Crucianu, accidentul s-ar fi produs, așa cum reiese din investigațiile preliminare, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță. Un autocar condus de un bărbat de 65 de ani din Turcia ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus în fața sa de un băcăuan de 25 de ani, după care mașina condusă de acesta s-a ciocnit cu un alt autoturism, aflat pe același sens de mers, la volanul căruia se afla o tânără de 22 de ani din Bacău. Din accident a rezultat rănirea celor doi tineri șoferi din Bacău și a unei pasagere din autoturismul condus de tânarul de 25 de ani.
Nici o persoană din autocar nu a fost rănită dar autovehiculul cu care turiștii se îndreptau se pare dinspre Turcia spre Botoșani a fost avariat.