ACL
Alianța Creștin Liberală acuzată de PSD că ar fi demarat ilegal campania electorală la Buzău cu câteva ore înainte de debutul acesteia neagă acuzațiile lansate de competitorii politici printr-un comunicat de presă remis ca urmare a acuzațiilor formulate de PSD. Liberalii și democrat liberalii sunt de părere că afișarea mai multor mesh-uri cu chipul candidatului Klaus Iohannis nu reprezintă o încălcare a legii atâta timp cât nu prezintă un îndemn la vot.
„ACL Buzău a montat câteva mesh-uri pentru promovarea domnului Klaus Iohannis fără a exista un îndemn la vot explicit formulat pe acest tip de material electoral. În consecință, nu am încălcat legislația electorală în vigoare așa cum fals afirmă PSD în comunicatul remis presei”, a se arată în comunicatul de presă remis ca reacție a acuzațiilor social-democraților buzoieni.
Totodată, reprezentanții ACL sunt de părere că reprezentanții din Buzău a partidului condus de Victor Ponta nu ar trebui să se lanseze în astfel de acuzații atâta timp cât nu se știu „ușă de biserică”.
„În condițiile în care PSD dorește să instaureze teroarea la nivelul județului Buzău amenințând aleșii locali ai opoziției sau promițând fonduri publice primarilor din PNL și PDL, partidul lui Victor Ponta nu ar trebui să lanseze aceste acuzații puerile. PSD trebuie să accepte ideea că nu este partid unic, chiar dacă în multe acțiuni moștenește mentalitatea comunistă, că există opoziție în România și în județul Buzău”, se mai precizează în comunicatul ACL.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.