Combina seceris
Procurorii DNA au trimis în judecată doi buzoieni, tată și fiu, după ce ar fii descoperit că cei doi ar fi încălcat legea obținând pe nedrept subvenții pentru agricultură din fonduri europene. Cei doi buzoieni și-ar fi recunoscut faptele de care sunt acuzații și sunt de acord cu pedepsele stabilite de procurori care nu sunt privative de libertate.
Vă prezentăm mai joc comunicatul DNA:

1.OPREA CRISTIAN, fost administrator împuternicit al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor concurente de:
– folosire sau prezentare, cu rea credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene;
– fals în declaraţii;

2.OPREA GEORGE IONUŢ, administrator împuternicit al unei societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor concurente de:
– folosire sau prezentare, cu rea credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene
– fals în înscrisuri sub semnătură privată;

În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 05.03.2010, inculpatul Oprea Cristian, deşi nu mai deţinea nici o calitate în cadrul societății comerciale pe care soţia sa o cesionase încă din decembrie 2009, cu intenţie a întocmit, a semnat şi a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Buzău, în numele firmei respective, cererea unică de plată pe suprafaţă şi declaraţia cu suprafeţele de teren pentru care se solicita sprijin nerambursabil.
De menționat este faptul că inculpatul a solicitat ajutor nerambursabil pentru 267, 30 ha, din care suprafața de 102, 76 ha, asupra căreia nu mai deţinea un drept legal de folosinţă, situată pe raza comunei Fulga, judeţul Prahova, aparținea unei alte societăți comerciale.
La data de 05.11.2010, inculpatul Oprea George Ionuţ (fiul lui Oprea Cristian), cu intenţie, a prezentat Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Buzău, cererea prin care prelua exploataţia agricolă de la societatea comercială reprezentată de mama sa, deşi aceasta nu mai deţinea nici o calitate în cadrul firmei.
De asemenea, inculpatul a preluat şi un contract pe care l-a semnat și prin care se atesta, în mod nereal, preluarea în arendă de către societatea sa a suprafeţei de teren de 102, 76 ha, situată din comuna Fulga, judeţul Prahova.
Faptele au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept a unui sprijin nerambursabil de 55.335,64 lei, din care 33.106,19 lei fonduri europene (în cadrul schemei de plată unice pe suprafaţă din Fondul European pentru Garantare în Agricultură), iar 22.229,45 lei din bugetul de stat (din schema de plată naţională directă complementară, decuplată de producţie din bugetul naţional).

În prezenţa apărătorilor aleși, cei doi inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrările juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord să execute următoarele pedepse:
1.Oprea Cristian – 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani;

2.Oprea George Ionuţ – 2 ani şi o lună închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani;

Pe întreaga perioadă a executării pedepsei în sarcina inculpaților au fost instituite următoarele masuri de supraveghere și obligații:
-să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
-să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
-să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
-să comunice schimbarea locului de muncă;
-să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;
-să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
-să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Buzău s-a constituit parte civilă în cauză.
În vederea recuperării prejudiciului s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ale inculpatului Oprea George Ionuţ.

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpaţii OPREA CRISTIAN şi OPREA GEORGE IONUŢ, împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Buzău.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.