Presedintele PP-DD Buzau, Eduard Dumitraşcu, alături de consilierii municipali Silviu Roşioru, Cristina Iorga, Popa Constantin, Oprea Victor şi consilierii judeţeni Ţoni Lary Viorel, Târcavu Marius şi Măntoiu Ion au dorit să vină în sprijinul copiilor din Centrul rezidenţial pentru copilul cu deficienţe de auz, numărul 10, DGASPC, printr-un act de binefacere. PP-DD-istii au donat multe rechizite constând în: carioci, pixuri, culori, plicuri, perforatoare,coli colorate şi alte obiecte de papetărie. Cu aceste obiecte copii vor confecţiona felicitări şi lucrări de origami pe care le vor expune cu prilejul sărbărorilor de iarnă. Banii astfel obţinuţi vor reprezenta contribuţia lor la fondurile Centrului. Domnul Director, Sorin Leonte, le-a prezentat membrilor PP-DD câteva dintre lucrările acestora.
Lăsând la o parte problemele de sănătate, consilierii PP-DD au dorit să încurajeze acţiunile artistice întreprinse de copii, mai ales că şi aceştia vor să demonstreze că sunt nişte copii talentaţi care nu merită să fie marginalizaţi de societate. În acest sens, conducerea Centrului, întreg personalul dar şi copiii au fost plăcut surprinşi de gestul făcut. Presedintele PP-DD Eduard Dumitrascu i-a promis directorului Sorin Leonte un sprijin real în cadrul Consiliului Judeţean şi a declarat ca va continua acest demers cu numeroase alte donaţii, inclusiv cele 12 calculatoare atat de necesare copiilor din centru, calculatoare pe care Dl. Sorin Leonte a spus că și le dorește de mai mult timp. Sa nu uităm că micuții cu deficiențe de auz compensează foarte bine in toate artele vizuale și calculatoarele ii vor ajuta să descopere și artele digitale.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.