Ramona Ion, adolescenta de 15 ani, omorâtă vinerea trecută pe o trecere de pietoni din Limpeziş, a fost condusă marţi pe ultimul drum de sute de persoane, rude, colegi de la Liceul de Arte, acolo unde fata învăţa, de localnici dar şi de persoane din satele ori comunele învecinate care au auzit de la televizor drama prin care trece familia copilei.

Îmbrăcată în mireasă, Ramona Ion, a fost plânsă deopotrivă de rude şi de colegi, de localnicii care ştiu prin ce a trecut, de-a lungul vremii, această familie care se zbate să răzbească din sărăcie şi nevoi. Printre cei care şi-au luat marţi adio de la Ramona Ion s-a aflat şi artista de muzică populară, Teodora Bîrsan, care o cunoştea bine pe adolescenta de 15 ani, al cărei drum în viaţă s-a terminat brusc, pe o trecere de pietoni.

10 preoţi s-au rugat la căpătâiul adolescentei iar sicriul cu trupul neînsufleţit al copilei a fost înconjurat de sute de flori şi coroane.

Pentru mama Ramonei, durerea pe care a trăit-o marţi a fost cu atât mai mare cu cât în urmă cu câţiva ani şi-a mai îngropat un copil, la nici 30 de ani, răpus de cancer.
„Au sărit în ajutor oameni de bună credință, oameni din București, Buzău, parlamentari, preoți, un aport foarte mare având preotul de la liceul fetei, comunitatea locală, Primăria, domnul Valeriu Zgonea, o firmă din Buzău a trimis astăzi 10 milioane și alimente iar cetățeni din comună stabiliți în alte județe au venit aici pentru că cunoșteau situația grea prin care trece familia”, a declarat unul dintre consilierii locali din Movila Banului.

Reamintim, teribilul accident în care şi-a pierdut viaţa Ramona Ion, o adolescentă de 15 ani din localitatea Limpeziş. Fata însoţită de o soră mai mai mică, în vîrstă de 12 ani, se îndrepta spre magazinul din sat când a  fost izbită pe trecerea de pietoni de un TIR condus cu aproape 80 de km la oră de un şofer de 29 de ani din Suceava. Ramona Ion a murit la scurt timp iar sora ei de 12 ani a fost grav rănită.

Pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă, el riscă ani grei de închisoare.

C.D.

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.