grau

Agricultorii din județul Buzău sunt în alertă din cauza ploilor și a vântului puternic din ultimele zile! Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, producătorii agricoli nu pot demara treieratul, operațiune care se desfășura taman în această perioadă. În aceste condiții, oamenii se tem ca grâul, mai ales cel de panificație, să nu se deprecieze calitativ. Pe de o parte, pot apărea dăunătorii pe fondul umidității excesive, pe de altă parte, rafalele de vânt pot culca la pământ spicele și scutura rodul grânelor.

 Şi ce e şi mai rău este că agricultorii trebuie să mai  aştepte câteva zile bune pentru a se usca solul, iar soarele să reducă umiditatea în spice astfel încât păioasele să poată fi recoltate în condiţii optime de calitate. 

Dacă grâul și rapița pot  fi afectate de precipitațiile abundente și de vânt, apa este bună, pe de altă parte, pentru culturile de primăvară, referindu-ne aici la floarea soarelui și la porumb.

În ce privește culturile de toamnă, agricultorii încă nutresc speranța că vor obține recolte mulțumitoare. Totul e ca vremea să se îmbuneze iar ploaia și vântul să se oprească, astfel încât combinele să poată intra pe câmpuri și treiera rodul pământului.

 C.D.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.