vaccin
Numărul îmbolnăvirilor cu hepatita A în cartierul Simileasca, acolo unde epidemiologii se confruntă cu un focar de boală, crește alarmant de la o zi la alta.
Dacă inițial, medicii vorbeau de 33 de copii bolnavi, acum numărul celor afectați de boala mâinilor murdare a ajuns la 48. Iar asta în doar câteva zile.
Mai mult, specialiștii așteaptă rezultatele analizelor în cazul altor persoane din focar care prezintă semne de boală, astfel că în scurt timp, mai mult ca sigur, numărul bolnavilor va crește și mai mult de atât. Între timp, DSP Buzău a demarat în forță o campanie de vaccinare a elevilor şi preşcolarilor care nu au luat virusul hepatitic, până în prezent, aproape 100 de copii fiind vaccinaţi.

Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Buzău, focarul de hepatita A a izbucnit pe Aleea Grădinilor din municipiul Buzău, o zonă unde trăiește o comunitate mare de romi și unde există o singură sursă de apă, deși numărul locuitorilor depășește 500 iar aproape jumătate sunt copii. Inițial, 33 de copii cu vârste cuprinse între 1 și 16 ani au fost diagnosticați cu hepatită A, printre ei fiind atât preșcolari cât și elevi care merg la cursuri și care până la diagnosticare și izolare au putut transmite virusul.
”Gradul de sanitație a zonei este de înalt risc epidemiologic, la fel și gradul de receptivitate a populației, în locația respectivă habitând 500 de persoane din care 200 de copii. Referitor la acțiunile întreprinse de reprezentanții DSP vă comunicăm că au foste efectuate dezinfecții la domiciliile copiilor îmbolnăviți, precum și în colectivitățile pe care le frecventează aceștia, au fost demarate acțiunile de imunoprofilaxie specifică adresată copiilor contacți direcți, în paralele și investigarea serologică a contacților receptivi, au fost inițiate acțiuni de educație sanitară și instruire cu privire la conduita în vederea limitării îmbolnăvirilor”, a declarat directorul DSP Buzău, Daniela Dumitru.
Primul caz de hepatita A în comunitatea de romi din Buzău a apărut la jumătatea lunii septembrie însă boala a fost asociată cu o altă afecţiune fapt ce a împiedicat diagnosticarea şi tratarea favorizând răspândirea bolii.
Hepatita A, cunoscută și sub denumirea de „boala mâinilor murdare”, este o boală acută infecțioasă, agentul patogen fiind virusul hepatitei A. Acest virus se transmite cel mai des prin calea orală, prin mâncare sau apă infectate, sau direct de la un purtător. Perioada de incubare a virusului este între 2 și 6 săptămâni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.