Începând de joi, 10 martie, toate spitalele publice şi private din județul Buzău vor fi luate la verificat. Inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică București descind în județ, în cadrul controalelor încrucișate anunțate în urmă cu ceva timp de Ministerul Sănătății. Verificările se vor desfășura până pe data de 25 martie și vizează şi infecţiile nosocomiale. Controalele încrucişate au loc după ce Spitalul de Pediatrie din Piteşti nu a raportat la timp Direcţiei de Sănătate Publică Argeş multiplele cazuri de sindrom hemolitic uremic înregistrate la sfârşitul lunii ianuarie şi începutul lunii februarie, când 15 copii au fost transferaţi la Bucureşti, dintre care trei au decedat.
“Mă aştept ca aceste controale să fie tratate cu maximă responsabilitate, profesionalism şi perseverenţă, astfel încât, la sfârşitul perioadei de control, managerii să aplice în mod corect prevederile normelor sanitare şi să înţeleagă că respectarea acestora reprezintă o condiţie esenţială pentru pacienţii trataţi în unităţile sanitare”, spunea ministrul Sănătăţii în 22 februarie, când anunţa aceste controale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.