Ambulanta
Poliţia Buzău şi DGASPC au deschis anchete după ce un copil de trei ani a fost dus la Spitalul Judeţean Buzău, cu răni la cap şi abdomen şi escoriaţii şi vânătăi pe restul corpului, părinţii micuţului spunând că acesta a căzut, însă anchetatorii iau în calcul şi varianta ca el să fi fost agresat. Potrivit Poliţiei Buzău, o anchetă a fost începută în urma unei sesizări venite din partea medicilor din Spitalul Judeţean Buzău, unde, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a fost adus un copil de trei ani, în stare gravă.
Confom surselor citate, micuţul avea pe corp mai multe excoriaţii, dar şi alte urme şi vânătăi. Copilul are răni mai serioase în zona capului şi la abdomen, la momentul la care a fost adus la spitalul din Buzău el intrând în stop cardiorespirator, însă medicii l-au resuscitat şi au reuşit să îl stabilizeze.
Până în prezent, autorităţile nu au putut stabili dacă micuţul a fost agresat de părinţi ori dacă el a căzut de pe scări, aşa cum susţin rudele lui.
Conform poliţiştilor, părinţii copilului au declarat că acesta a căzut în urmă cu zece zile de pe fundaţia casei pe care familia o construieşte, fără a-l aduce la spital. Totodată, părinţii copilului au spus că, vineri, copilul a căzut de pe nişte scări şi că iniţial nu s-au alarmat, însă micuţului i s-a făcut rău în cursul nopţii, fiind adus de urgenţă la spital.
Oamenii au negat că l-ar fi agresat pe copil, susţinând că urmele de pe corpul acestuia sunt în urma căzăturilor, însă autorităţile iau în calcul ambele variante, o concluzie urmând a fi trasă în funcţie de verdictul medicilor.
În prezent, copilul se află la un spital din Bucureşti, el fiind stabilizat.
Potrivit poliţiştilor, şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Buzău a deschis o anchetă în acest caz.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.