Daniel NASTASE
Agenția Națională de Integritate l-ar vrea demis pe primarul comunei Vernești, Daniel Năstase, pentru o incompatibilitate constatată de inspectorii de integritate pe vremea mandatului trecut când acesta ocupa funcția de viceprimar. Starea de incompatibilitate i s-ar fi tras actualului primar de la faptul că în perioada 2008-2010 ar fi deținut concomitent cu funcția de viceprimar și pe aceea de administrator al unei societăți comerciale, care însă nu mai avea activitate.
„Era o afacere veche de care nici nu mai ştiu ce şi cum, nu avea mare activitate la vremea respectivă și am întârziat cu înregistrarea unor documente”, a declarat la vremea constatării incompatibilității, după ce a fost ales primar al comunei Verneşti, Daniel Năstase.
Alesul a contestat decizia ANI însă Curtea Constituțională a admis interpretarea legii făcută de inspectorii ANI și Agenția Națională de Integritate a transmis o solicitare de revocare din funcție către Prefectura Buzău.
Prefectul județului, Maria Buleandră, cel care înainte de preluarea mandatului a fost șeful Serviciului Juridic din Prefectura Buzău, spune că situația alesului din Vernești este una neclară, dat fiind că legea prevede sancțiuni diferite pentru starea de incompatibilitate a primarilor și viceprimarilor.
„Prefectura a transmis către ANI un punct de vedere în legătură cu sancţiunile prevăzute în lege pentru primari şi viceprimari. Sunt legi diferite şi, implicit, sancţiuni diferite. Totodată, am solicitat un punct de vedere de la Ministerul de Interne, și în lipsa unui răspuns nu s-a emis ordinul de încetare a mandatului de drept”, a declarat prefectul județului Buzău, Maria Buleandră.
Concret, conform legii, o persoană declarată incompatibilă nu mai poate ocupa o funcţie publică timp de trei ani, excepție făcând funcțiile electorale or primarul comunei Vernești nu a fost numit în funcție ci a fost ales prin vot uninominal, obținând la scrutinul din anul 2012, 1682 de voturi reprezentând aproape 40% din numărul de voturi valabil exprimate.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.