Tehnicianul Gloriei Buzău, Viorel Ion se declară nemulţumit de mai mulţi dintre jucătorii săi deoarece aceştia nu reuşesc să se concentreze pentru a da totul pe teren. Cap de listă este Gabriel Bobe, atacantul reprezentând pentru antrenor, o mare dezamăgire deoarece aşteaptă de ceva vreme să pună în practică tot ce face la antrenamente unde, surprinzător, reuşeşte să impresioneze. Referitor la prestaţia din partida cuViitorul Domneşti(0-0), ,,Vioară” a subliniat faptul că jucătorul sus amintit a lăsat impresia că joacă la echipa adversă.

,,Nu contează că e meci amical sau oficial, trebuie să te dăruieşti şi să pui în practică tot ce faci la antrenamente şi jocurile şcoală. Din punctul ăsta de vedere sunt nemulţumit de mai mulţi jucători care au rămas datori iar dacă, miercuri, vor  prinde două minute în partida cu Afumaţi, vor face banchet. Sunt foarte supărat pe Bobe, singurul pariu pe care l-am pierdut în viaţa mea. Nu ştiu aşa ceva. Tot aştept de la el. Dacă îl vedeţi însă la antrenamente, ce le face colegilor, spuneţi că nu e adevărat. Când intră în joc, aţi văzut şi voi, azi(n.r- sâmbătă) a jucat la ăia” ,a adăugat antrenorul Gloriei Buzău, Viorel Ion.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.