Membrii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Buzau 2008” întruniți vineri în ședință au votat pentru eliminarea plății apei meteorice pentru locuitorii din Buzău și Râmnicu Sărat și  reducerea cu 30 la sută a tarifului apei meteorice pentru persoanele juridice.

Măsura ar putea intra în vigoare de la 1 septembrie, singura condiție care ar mai trebui îndeplinită fiind aceea că ambele Consilii Locale Municipale din Buzău și Râmnicu Sărat să se reunească de urgență și să adopte hotărâri în acest sens.

Dacă dumneavoastră dați hotărârea de Consiliu pe 29 august, începând cu data de 1 septembrie, noi o coroborăm cu cea de azi și o punem în aplicare”, a declarat președintele ADI „Buzau2008” Petre Emanoil Neagu.

Decizia ADI „Buzău 2008” a fost salutată și de vicepremierul Marcel Ciolacu, cel care a fost și promotorul  acestei idei cerând, imperativ, factorilor de decizie să se întrunească pentru tranșarea acestei probleme.

„Buzoienii nu vor mai plăti facturi pentru apa meteorică! Îi felicit pe toți cei care au participat și au luat această decizie în ședința de azi a Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Buzău 2008”. Tot prin hotărârea de astăzi, agenții economici și celelalte instituții vor plăti tarife mai mici cu 30% pentru apa meteorică. Este o măsură foarte bună și așteptată de către cetățeni, dar care va încuraja și mediul de afaceri din județul nostru.

Sper ca în cel mai scurt timp să se întrunească în ședințe extraordinare și consiliile locale municipale din Buzău și Râmnicu Sărat pentru a formaliza această decizie, astfel încât să o putem aplica chiar de la 1 septembrie”, a scris vicepremierul Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.