Consiliul Județean Buzău pregătește depunerea unui nou proiect pentru producerea energiei din surse regenerabile, destinat consumului propriu al instituției. Proiectul ar urma să includă și o componentă de stocare a energiei, iar finanțarea ar putea fi obținută prin Fondul pentru Modernizare, în cadrul programului gestionat de Ministerul Energiei.
Președintele Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu, a anunțat, după ședința extraordinară a instituției, că administrația județeană se grăbește să depună documentația pentru a se număra printre primii solicitanți.
„Este un proiect important. Normal, cum ne vin documentele de la consultanți, trebuie să le depunem la Ministerul Energiei pentru a atrage sume din Fondul de Modernizare. Evaluarea dosarelor se face în funcție de primirea lor la minister. Programul este cu depunere până în noiembrie, dar am vrut să fim printre primii care depunem, să nu fie nicio problemă”, a declarat Marcel Ciolacu.
Potrivit președintelui CJ Buzău, administrația județeană a pregătit deja mai multe proiecte.
„Este, cred, al patrulea proiect pe care îl depune Consiliul Județean. Vedem cât o să ne aprobe de la Ministerul Energiei. Vrem ca și cofinanțarea noastră să fie cât mai mică”, a explicat Marcel Ciolacu.
Un element important al proiectului este reprezentat de stocarea energiei, componentă pentru care, susține șeful administrației județene, costurile s-au modificat semnificativ față de momentul lansării programului.
„Este și cu stocare. A fost un moment în care s-a lansat proiectul, care era evaluat la vreo 200.000 de euro pe megavat. Între timp, piața a ajuns în jur de 90.000 de euro pe megavat. De aceea a trebuit să facem anumite modificări”, a afirmat președintele CJ Buzău.
Investiția face parte din demersurile administrației județene de a-și asigura o parte din necesarul de energie prin surse regenerabile și de a reduce cheltuielile de funcționare.
De asemenea, Consiliul Județean a finalizat demersurile pentru schimbarea mecanismului de achiziție a energiei electrice.
„ În Consiliul Județean, de exemplu, plăteam energia electrică la fel ca orice consumator final. În momentul acesta mergem pe bursa de valori pentru achiziția energiei atât pentru Consiliul Județean cțt și pentru instituțiile subordonate”, a declarat Marcel Ciolacu.
Președintele CJ Buzău a făcut referire și la pregătirea documentației pentru sistemul de management integrat al deșeurilor, un proiect pe care județul Buzău încearcă să îl ducă mai departe după ani de așteptare.
„Terminăm și documentația pentru SMID. De fapt, ceea ce trebuie făcut în județul Buzău de peste 35 de ani este sistemul integrat de colectare a deșeurilor și neutralizarea lor. Este, pentru consumul propriu, încă un proiect pe energie regenerabilă”, a declarat acesta.
Calendarul investiției depinde de finalizarea documentației și de evaluarea dosarului de către autoritățile responsabile cu finanțarea.









Bravo domnul ciolacu parca esti olandez dejaaa..aveti parc eolian eoliene na..deci sa vina de la min energiei succes cu reducerea in olanda 10 la suta din factura pers fizica..iar la privati alte beneficii