O expoziție de fotografie cu totul neobișnuită va fi vernisată săptămâna viitoare la Muzeul Județean Buzău. „World Unseen”, un proiect Canon realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Muzeul Județean Buzău, propune publicului o experiență în care fotografiile nu sunt doar privite, ci și atinse și ascultate.
Expoziția ajunge la Buzău după ce a fost prezentată la București, Iași și Brașov, unde a atras mii de vizitatori. Vernisajul de la Buzău va avea loc joi, 15 octombrie, de la ora 14:00, la Muzeul Județean Buzău, chiar de Ziua Internațională a Nevăzătorilor.
Conceptul „World Unseen” urmărește să facă fotografia accesibilă tuturor, indiferent dacă vizitatorii sunt persoane nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau fără probleme de vedere.
Prin intermediul tehnologiei Canon de imprimare în relief, imaginile pot fi explorate prin atingere. Acestora li se adaugă descrieri audio și planșe în Braille, astfel încât poveștile din spatele fotografiilor să poată fi descoperite și de persoanele care nu le pot percepe vizual.
Expoziția oferă inclusiv posibilitatea de a înțelege modul în care lumea poate fi percepută de o persoană afectată de probleme de vedere, precum glaucomul sau cataracta.
12 fotografii, 12 povești și o altfel de experiență
„World Unseen” reunește 12 fotografii realizate de ambasadori Canon și fotografi de renume internațional, printre care Brent Stirton, Sebastião Salgado, Samo Vidic, Heidi Rondak și fotograful român Rareș Beșliu.
Rareș Beșliu va fi prezent și la vernisajul de la Buzău, oferind publicului ocazia de a afla mai multe despre proiect și despre poveștile surprinse în imaginile expuse.
Organizatorii propun astfel o schimbare de perspectivă asupra fotografiei: o imagine nu trebuie neapărat să fie văzută pentru a putea fi descoperită și înțeleasă.
Pentru vizitatorii din Buzău, expoziția reprezintă o ocazie rară de a experimenta fotografia într-un mod diferit și de a descoperi cum tehnologia poate elimina barierele dintre artă și persoanele cu deficiențe de vedere.
„World Unseen” va fi vernisată joi, 15 octombrie, la ora 14:00, la Muzeul Județean Buzău.









