Cel mai longeviv festival de rock din România are loc pe 20 și 21 noiembrie, la Sala Luna Events de la Casa Tineretului. Organizatorii vorbesc despre o ediție făcută „cu orice riscuri”, cu un buget de 50.000 de lei din bani publici.

Festivalul Top T revine la Buzău cu ediția a 38-a, intitulată „New Perspectives”, în serile de 20 și 21 noiembrie 2026, la Sala Luna Events din Casa Tineretului. Pe scenă urcă șase formații de rock progresiv din Italia, Germania, Marea Britanie, Norvegia, Ungaria și România. Detaliile au fost prezentate joi, 5 noiembrie, într-o conferință de presă la Consiliul Județean Buzău. Au participat organizatorul Tolea Poștovei, viceprimarul municipiului Buzău, Oana Gheorghiu, vicepreședintele Consiliului Județean Buzău, Costin Stanciu, și directoarea Centrului Cultural „Alexandru Marghiloman”, Oana Paraipan.

Accesul publicului începe la ora 17:30, iar concertele încep cel mai târziu la 18:30. Ora exactă depinde de sosirea trupei din Germania, care aterizează chiar în ziua concertului.

  • Le Orme (Italia): formată la Veneția în 1966, una dintre cele mai vechi trupe de rock progresiv încă active. „Ei sunt pentru Italia cam ce este Phoenix pentru România”, a spus Tolea Poștovei.
  • RPWL (Germania): de peste 25 de ani pe scena internațională de art-rock. Numele trupei vine de la inițialele celor patru membri fondatori.
  • Galahad (Marea Britanie): aniversează 40 de ani de activitate și este una dintre trupele care au relansat genul la începutul anilor ‘80.
  • The Windmill (Norvegia): trupă de rock progresiv înființată în 2001.
  • Maya (Ungaria): formație tânără de rock progresiv și art-rock.
  • Harmonix (România): trupă buzoiană cu o medie de vârstă de aproximativ 17 ani. Organizatorii au făcut o excepție pentru ea, deși voiau un festival cu trupe exclusiv din străinătate.

Pe lângă concerte, publicul va putea participa în ambele seri la lansări de disc, prezentări de carte și expoziții de fotografie. Biletele și abonamentele se vând deocamdată exclusiv online, prin partenerul media al festivalului.

Viceprimarul Oana Gheorghiu a numit Top T un eveniment care face parte din identitatea culturală a Buzăului.

„Festivalul Top T nu este doar un festival de muzică rock. Este un proiect cu istorie, cu personalitate și cu o comunitate de oameni care, de-a lungul timpului, au păstrat vie o parte importantă din spiritul cultural al acestui oraș”, a declarat ea.

Viceprimarul s-a bucurat în mod special că pe scenă va urca și trupa buzoiană Harmonix. A mai spus că administrația locală trebuie să ofere vizibilitate tinerilor artiști locali și să susțină inițiativele care aduc valoare comunității.

Vicepreședintele CJ Buzău, Costin Stanciu, a anunțat că noul spațiu expozițional din clădirea fostei Biblioteci Județene va avea o sală dedicată festivalului. Prima expoziție de acolo va avea ca temă Top T.

De asemenea, Stanciu a precizat și sumele alocate anul acesta: 30.000 de lei de la Consiliul Județean și aproximativ 20.000 de lei de la Primărie, prin Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”, adică în total 50.000 de lei.

„Știu că au fost și ani mai buni, în care ați avut o contribuție mai mare. Atât s-a putut anul acesta ”, a spus el.

Tolea Poștovei, reprezentantul Asociației Hair Redivivus, organizatorul principal, a mulțumit pentru susținere, dar a vorbit deschis și despre greutățile ultimilor ani. Potrivit lui, festivalul a primit anul trecut un răspuns negativ clar de la primarul municipiului, iar situația s-a repetat anul acesta. Finanțarea a fost obținută în cele din urmă cu sprijinul viceprimarului Oana Gheorghiu și al Centrului Cultural.

„Top T își continuă destinul sub titulatura de festival al rezistenței rock, în sensul că am rezistat și rezistăm crizei financiare și tuturor problemelor societății. Ne-am propus să ducem ediția 38 la capăt cu orice riscuri, în primul rând cu riscul de a nu acoperi bugetul necesar”, a spus organizatorul.

Poștovei a subliniat că un festival de acest tip nu poate exista fără sprijinul autorităților locale. El a dat exemplul marilor festivaluri din țară, care primesc finanțări consistente de la administrațiile locale.

Tolea Poștovei a argumentat și cu beneficiile economice pentru oraș: “peste 70% dintre abonamentele vândute până acum au fost cumpărate de oameni din afara județului. Cazările din Buzău pentru weekendul festivalului sunt deja greu de găsit, iar unii spectatori își caută loc la Sărata Monteoru sau în pensiunile din jur. La ediția de anul trecut au venit spectatori din 12 țări”.

„Nu mergem pe cantitate”, a răspuns organizatorul criticilor care spun că nu merită să investești într-un festival cu 250–300 de spectatori. A explicat că astfel de festivaluri au dimensiuni similare și în străinătate. Trupele de pe afiș nu sunt foarte cunoscute publicului larg, dar fiecare „a avut ceva de spus” în istoria rockului progresiv.

Top T a fost înființat în 1983 de Uniunea Tineretului Comunist. Din 1990 l-a preluat Fundația pentru Tineret Buzău, iar ulterior Asociația Hair Redivivus a devenit organizatorul principal. Din 2024, festivalul s-a reorientat spre rockul progresiv, un gen care, potrivit organizatorilor, nu are un festival dedicat în România. Pe scena de la Buzău au cântat în ultimii doi ani Moon Safari, The Vintage Caravan, O.R.K. și Martin Turner, fost membru Wishbone Ash.

Organizatorii lucrează la o strategie pe doi ani, cu ținta ediției a 40-a din 2028, când se împlinesc 45 de ani de la prima ediție. Atunci ar vrea să revină la formatul de trei zile. Poștovei a spus totuși că Buzăul nu are încă o locație potrivită pentru acest tip de eveniment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.