Aproape 700 de candidați s-au înscris în lupta pentru un post de polițist după ce în județ au fost scoase la concurs 40 de locuri de muncă pentru cei care până acum nu au avut nici în clin, nici în mânecă cu activitatea de om al legii.
Mai exact, la concurs s-au înscris 683 de candidați. Cea mai mare concurență se înregistrează la Ziduri unde sunt 28 de candidați pe loc, la Vadu Pașii sunt 26 de candidați pe loc iar la Pietroasele sunt 25.
La polul opus, cele mai puține căutate locuri sunt cele de la posturile de poliție din Glodeanu Siliștea-19 candidați pe 2 locuri.
În total, la Buzău au fost puse la bătaie 40 de locuri pentru cei care vor să devină polițiști.
Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a demarat de vineri, 1 aprilie, procedura de încadrare prin concurs a 1.900 de posturi de agent ordine publică, la nivel naţional, dintre care 46 de posturi prin reîncadrare iar restul din sursă externă. Înscrieri s-au făcut în perioada 1- 8 aprilie.
Potrivit Poliţiei Române, după 8 aprilie, când este ultima zi de înscrieri, la nivelul fiecărui judeţ va fi afişat calendarul probelor eliminatorii. Cei care vor să se angajeze vor avea de susţinut, pentru început, proba medicală, examenul psihologic şi proba sportivă, toate aceste fiind eliminatorii, pentru probe neexistând limită de vârstă pentru cei care vor să se înscrie.Pentru posturile de agenţi de ordine publică în mediul rural, cei promovaţi vor fi selectaţi în funcţie de opţiunile lor, dar şi de nevoile din teren, anunţă reprezentanţii IGPR.