Aproape jumătate din școlile din județul Buzău nu beneficiază de pază umană și nici de sisteme de supraveghere video în timp ce alte școli nu au nici măcar un gard împrejmuitor.
Potrivit inspectorului general al IȘJ Buzău, Nela Wamsiedel, în urma controalelor făcute în ultima vreme în unitățile de învățământ din județ, s-a constatat că 161 dintre acestea sunt dotate cu sisteme de supraveghere video, 98 de unităţi au asigurată paza umană iar 62 de unităţi beneficiază atât de pază umană cât şi de sisteme de supraveghere video.
Pe de altă parte, 230 de unităţi de învăţământ nu dispun de pază umană şi nici de sisteme de supraveghere video, ceea ce înseamnă 41,8 la sută din totalul școlilor buzoiene.
”În județul Buzău sunt 150 de școli cu personalitate juridică, dar în total cu structurile acestora sunt 551 de unități școlare. Dintre acestea, 161 de unități de învățământ sunt dotate cu supraveghere video, adică 29,2%, 98 de unități au asigurată paza umană adică 17,8%, 62 de unități beneficiază și de pază video și umană adică 11,2% iar 230 de unități adică 41,8 % nu au nici un fel de pază. Ministerul Educației și autoritățile locale au venit în sprijinul solicitării noastre și au declanșat concursuri cu prioritate pentru posturile de paznic. În școlile care s-au putut încadra în buget le-am aprobat și au fost organizate concursuri pentru paznici astfel încât să rezolvăm această problemă” a declarat, inspectorul general al IȘJ Buzău, Nela Wamsiedel.
În județul Buzău există însă și școli care nu au măcar un gard împrejmuitor. Situații de acest gen se întâlnesc la Școala Costești și Grădinița Costești, Școala Țintești și Grădinița Țintești sau Liceul Tehnologic Vernești unde există gard doar pe trei laturi sau chiar deloc.
Pentru rezolvarea acestor situații ISJ a făcut apel la auoritățile locale dar a solicitat și sprijinul Instituției Prefectului, reprezentantul Guvernului în teritoriu spunând că situațiile trebuie rezolvate cu implicarea financiară a Primăriilor unde funcționează aceste unități de învățământ.
”Noi, împreună cu IȘJ Buzău depunem toate eforturile necesare pentru a rezolva problema pazei în școli, dar nu doar trebuie să facem eforturi. Autoritățile locale trebuie să intervină și ele, nu e o sumă foarte mare să faci un gard la școală sau pentru a cumpăra un sistem de supraveghere video ca să nu fim puși în situația de a ne trezit în școli cu persoane străine sau să se întâmple cine știe ce cu copiii”, a declarat prefectul județului Buzău, George Sava în încheiere ședinței Colegiului Prefectural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.