Muncile câmpului pot fi mai periculoase decât par. La această concluzie a ajuns un agricultor buzoian care a găsit, ieri, pe un teren situat la ieșirea din municipiul Buzău un obuz neexplodat. Dumitru Ralea se afla ieri la muncile câmpului când a văzut în fața tractorului un obiect mai ciudat care i-a dat de bănuit. Când a coborât din tractor să vadă despre ce e vorba, bărbatul a constatat cu stupoare că în fața sa se afla un proiectil de artilerie neexplodat.
Polițiștii au sosit de urgență la fața locului și au izolat zona iar până la sosirea pirotehniștilor lucrările agricole au fost sistate.
Specialiștii de la ISU Buzău au constatat în urma cercetărilor că muniția a fost scoasă la suprafață, probabil, de un alt tractor care a trecut prin zonă zilele trecute. Proiectilul de calibru 100 mm provine din cel de-al doilea război mondial și ar fi putut exploda la cel mai mic șoc, distrugând totul în jur pe o distanță de zeci de metri.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.