Ieri erau programate să înceapă controalele inspectorilor sanitari în unităţile de învăţământ din judeţ însă ministerul de resort a decis amânarea cu o săptămână a acțiunii. Ministerul Sănătăţii le-a cerut inspectorilor sanitari din cadrul direcţiilor de sănătate publică să treacă la verificarea școlilor, internatelor și a cabinetelor medicale în perioada 18-27 septembrie, odată cu debutul noului an școlar. Specialiștii trebuie să verifice dacă sunt asigurate condiţiile igienico-sanitare corespunzătoare şi dacă este respectat calendarul de imunizare.
Acţiunile de verificare ce vor fi demarate luni vor viza atât unităţile din mediul urban, cât şi cele din mediul rural. Vor fi verificate condiţiile igienico-sanitare din sălile de clasă, se va urmări dacă acestea sunt dotate cu mobilier specific și dacă iluminatul este suficient. De asemenea, vor fi controlate laboratoarele, sălile de sport şi atelierele şcolare. Se va verifica dacă în școli este asigurată sursa de apă potabilă și acolo unde este cazul inspectorii sanitari vor lua probe pentru analize. Vor mai fi verificate și grupurile sanitare, sistemul de canalizare, blocurile alimentare din internate dar și condițiile de depozitare a cornurilor și laptelui.
În anul şcolar precedent, situaţia nu a fost tocmai roz. Potrivit unei statistici a Direcției de Sănătate Publică, în ultimul an, doar 12 unități școlare din mediul urban și 31 din mediul rural au obținut autorizații sanitare de funcționare. Cu două săptămâni înaintea debutului noului an școlar doar 531 de unități de învățământ de pe raza județului dețineau autorizație sanitară de funcționare. În mediul urban erau autorizate 91 la sută din unitățile de învățământ în timp ce în mediul rural doar 63 la sută aveau avizul Direcției de Sănătate Publică.
Ciprian STERIAN