Emoții pentru fostul deputat liberal, trecut apoi la UNPR, Titi Holban, care așteaptă, până miercuri, o sentință în recursul formulat la Înalta Curte de Casație și Justiție la condamnarea pe fond de 3 ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență.
La ultimul termen de judecată al apelului formulat la completul de cinci judecători al ÎCCJ, procurorul DNA care îl acuză pe Holban că ar fi primit 10.000 de euro pentru a interveni la Direcția Antifraudă pentru ca o firmă a denunțătorului să nu fie controlată, a solicitat majorarea pedepsei parlamentarului buzoian de la 3 ani cu suspendare la 5 ani cu executare.
În apărarea sa, deputatul de la Râmnicu Sărat a recunoscut că a primit 10.000 de euro, însă a declarat că banii erau luați cu împrumut de la denunțător și nicidecum pentru anumite intervenții, explicându-le magistraților că este la mâna lor și nu mai are nimic de pierdut.
“El (nr.Paul Rădulescu.), având acea condamnare, a căutat să beneficieze de acest denunţ. În 2008, când am intrat în politică, soţia mea avea o firmă cu 70 de angajaţi, acum este în faliment. Casa este vândută, avem datorii. Pot să spun că am pierdut tot, nu mai am nimic de pierdut, sunt doar eu cu soţia. Dumneavoastră decideţi în consecinţă”, le-a spus Titi Holban celor cinci judecători din complet care au rămas în pronunțare până miercuri.
Titi Holban a fost trimis în judecată în anul 2014 după ce procurorii DNA au stabilit că acesta ar fi primit 10.000 de euro de la un denunțător pentru a interveni pe lângă Direcția Antifraudă astfel încât o societatea controlată de un apropiat dl denunțătorului să nu fie sancționată.