Președintele PMP Buzău, deputatul Adrian Mocanu, solicită social-democraților să înceteze diversiunile de campanie iar primarului COnstantin Toma să răspundă pentru faptele sale. Printr-un comunicat de presă remis, luni, deputatul Adrian Mocanu răspunde acuzațiilor aduse de primarul Constantin Toma privind implicarea sa în sustragerea de date clasificate din dosarele aflate în arhiva  Primăriei.

Iată mai jos comunicatul:

În urma unui articol apărut într-un cotidian local buzoian, care vehicula un așa-numit ”mega-dosar” pe subiectul declarației de avere a primarului PSD Toma Constantin, dorim să clarificăm lucrurile și să spunem încă odată adevărul despre felul în care înțeleg să încalce legea cei care în clipurile electorale, repetă la nesfârșit sloganul ”cred în România”.După cum se știe, președintele PMP Buzău, deputatul Adrian Mocanu, a transmis Agenției Naționale de Integritate (ANI) o sesizare legată de încălcarea legii de către primarul PSD Toma Constantin, care nu și-a trecut în declarația de avere datoriile de ordinul milioanelor de euro pe care le are. În sprijinul acestei acuzații, au fost indicate, atât în sesizarea transmisă ANI, cât și în fața presei, sursele informațiilor, și anume site-uri publice. Diversiunea încercată prin articolul menționat mai sus este aceea de a sugera că informațiile care stau la baza sesizării ANI au fost obținute pe căi oculte. Este o minciună sfruntată, având în vedere că fiecare cetățean poate constata cu propriile mijloace adevărul din spatele spuselor noastre, parcurgând materialele publicate pe portalul instanțelor de judecată (portal.just.ro), dar chiar și pe site-ul Grup Romet (http://www.romet.ro/ro/main/download.php), acolo unde, la secțiunea Download, există documente care cuprind datoriile unui primar care, în mod evident a încălcat legea, alegând să ascundă buzoienilor faptul că este dator vândut. Cunoașterea adevărului de către alegători ar fi însemnat un cu totul alt rezultat al alegerilor locale din vara anului 2016. Suntem convinși că Agenția Națională de Integritate își va face datoria și, în lumina faptelor primarului PSD, care a săvârșit o evidentă faptă penală falsificându-și declarația de avere, va pune capăt mandatului acestuia. Vorbim despre un mandat executat în conformitate cu ”principiile” de acțiune ale PSD, adică încălcarea fără jenă a legii, neîndeplinirea promisiunilor din campanie, populism deșănțat, etc. PMP Buzău solicită PSD și primarului Buzăului să pună punct diversiunilor și să dea socoteală pentru ilegalitățile comise. Nelegalitatea care se cercetează este falsificarea declarației de avere, nicidecum modul de obținere a informațiilor. Nu faptul că s-a aflat despre datoriile imense și ascunse ale primarului PSD  este problema buzoienilor, ci faptul că un individ a ieșit primar falsificându-și declarația de avere și înșelând electoratul. Apariția acestei diversiuni este, în opinia noastră, o dovadă clară a disperării și a încercării de a evita prin orice mijloace, răspunderea pentru săvârșirea de fapte penale.


PMP/ OBSERVATORUL BUZOIAN/ CUI 11160002

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.