prefectura

Reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi prezent, joi, în municipiul Buzău, pentru a acorda audienţe cetăţenilor din judeţ şi pentru a primi petiţii.
Activitatea se va desfăşura la sediul Instituției Prefectului Județul Buzău, situat în municipiul Buzău, B-dul Nicolae Bălcescu, nr. 48, în spaţiul pus la dispoziţie în acest scop.
Acordarea audienţelor este gratuită, iar cererile adresate instituţiei Avocatul Poporului sunt scutite de taxă de timbru.
Pentru primirea în audienţă nu este necesară programarea, toate persoanele care se vor prezenta vor fi primite în audienţă.
Orice persoană care se simte nedreptăţită de faptele unui funcţionar public din autorităţile centrale ori locale se poate adresa Avocatului Poporului.
Petiţiile adresate instituţiei Avocatul Poporului trebuie să cuprindă informaţii complete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate (nume, prenume, domiciliu), drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzierii sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea, menţiunea obligatorie dacă petiţia face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanţei judecătoreşti sau dacă a format obiectul unei judecăţi, precizarea autorităţilor publice care au fost sesizate anterior. Totodată, la cerere se anexează actele doveditoare (în copie).
Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice, faţă de abuzurile suferite din partea funcţionarilor publici sau autorităţilor centrale (ministere, departamente, agenţii guvernamentale, oficii sau servicii ale acestora); administraţiei locale (prefecturi, primării, consilii judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale); instituţiilor publice (direcţii, inspectorate, servicii, oficii).
În primele șase luni ale anului 2013, la Biroul Teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului, s-au primit 45 de petiții din partea buzoienilor, din care au fost constituite 35 de dosare, mai mult de jumătate soluționându-se în favoarea cetățenilor.
Cu ocazia audiențelor acordate în municipiul Buzău, s-au prezentat 127 de persoane, iar telefonic, au contactat reprezentanții instituției 40 de cetățeni din județul Buzău.
Cele mai multe petiţii au vizat nerespectarea dreptului de proprietate privată (art. 44 din Constituţia României), a dreptului la un nivel de trai decent (art. 47 din Constituţia României), a dreptului de petiţionare (art. 51 din Constituţia României), protecția copiilor și a tinerilor (art. 49 din Constituţia României), protecția persoanelor cu handicap (art. 50 din Constituţia României) sau au vizat drepturile persoanei vătămate de o autoritate publică (art. 52 din Constituţia României).
Au existat şi petiţii prin care cetăţenii au sesizat posibile încălcări ale altor drepturi constituţionale (dreptul la informare, protecţia persoanelor cu handicap, dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii), însă numărul acestor a fost mai mic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.