Probele orale încep astăzi

Toate liceele din judeţ încep astăzi primele probe care anticipează Bacalaureatul 2011, peste 4100 absolvenţi de liceu urmând să susţină, inclusiv mâine, proba de competenţe lingvistice în limba română. În comisii locale, formate din foştii profesori de la clasă, proaspeţii absolvenţi au de citit cu voce tare un text la prima vedere şi de răspuns la cerinţe ce ţin de înţelegerea textului şi de exprimare a unor opinii pornind de la idei conţinute în text.

 

Datele Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) arată că numărul total de absolvenţi înscrişi la Bacalaureat 2011 este de 4116, dintr-un număr de 4436, estimat iniţial. Dintre aceştia, 26 absolvenţi au susţinut deja examenul de Bacalaureat, într-o sesiune specială. Diferenţa este dată de cei care au renunţat la examen sau au rămas corigenţi.

 

O a doua probă de competenţe, la informatică (sau digitale), se va susţine vineri, 10 iunie, ca urmare a reprogramării celei din 13 iunie, zi liberă de Rusalii.

 

S.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.