În aşteptarea unor minuni

 

Actualizare 12:30 – Maria Davidescu spune că, după rezolvarea contestaţiilor, Buzăul a urcat de la 53, la 54% promovare la Bacalaureat. În unele cazuri, cum este în Colegiul „Hasdeu”, sunt lucrări care au primit cu aproape trei puncte mai mult decât nota iniţială. În cazul a două teze de română, notele au urcat, una, de la 6.35 la 8.80, iar cealaltă, de la 6.70 la 9.40. Sunt şi lucrări cu mult depunctate. În astfel de cazuri, Metodologia examenului impune o re-reevaluare, de către a treia comisie şi chiar sancţiuni, „în situaţii justificate”. Numeric, din cei 1570 de candidaţi care au depus cereri de recorectare, doar 43 contestatari picaţi iniţiat au mai promovat Bacalaureatul.

Încă de aseară, unele licee din judeţ au reuşit să afişeze, la propriul sediu, rezultatele la contestaţiile de la Bacalaureat, mai ales acolo unde au fost extrem de puţine sau chiar nu au fost deloc rezolvări favorabile. Conform declaraţiilor Mariei Davidescu, inspector şcolar general adjunct, contestaţiile au ajuns în Buzău, aseară şi au fost predate de la Comisia judeţeană de Bacalaureat, către preşedinţii centrelor zonale de evaluare. „S-a lucrat aseară, se lucrează şi astăzi. Nu pot să previzionez cam când toate lucrurile multe, nu simple, vor fi gata. Probabil în această după-amiază sau spre seară.”

 

În judeţ, au fost depuse 1570 cereri de reevaluare a lucrărilor de la Bacalaureat, dintre care o treime la Română. Notele iniţiale foarte mici, însă, nu permit reevaluatorilor o rezolvare spre promovare a contestatarilor. Conform articolului 73 din Metodologie, „(1) pentru lucrările care au primit iniţial note cuprinse între 4,50 – 4,99, inclusiv notele de 4,50 şi 4,99, sau o notă cel puţin egală cu 9,50, nota definitivă este nota acordată de către comisia de contestaţii.” Un alt alineat, (2), prevede că „pentru lucrările care au primit iniţial, la comisia din centrul zonal de evaluare, alte note decât cele menţionate la aliniatul (1), nota definitivă este nota acordată de comisia judeţeană de contestaţii/a municipiului Bucureşti, dacă între nota iniţiala şi nota acordată la contestaţii se constată o diferenţa de cel puţin 0,50 puncte. Dacă diferenţa dintre cele două note este mai mică de 0,50 puncte, nota definitivă este nota iniţială, acordată de comisia din centrul zonal de evaluare.”

Pe de altă parte, indiferent de lupta pestru 50 de sutimi sau pentru un miracol a contestatarilor, trebuie spus că rezolvarea contestaţiilor se face sub imperiul aceleiaşi dorinţe a Ministerului Educaţiei, de a demonstra că procentul de promovare este mic şi că evaluatorii iniţiali au avut (sau i-au dat ministrului Funeriu) dreptate. Vom reveni.

 

S.D.

1 COMENTARIU

  1. Sunt oameni în minister care nu sunt de acord cu ceea ce s-a făcut, în special cu supravegherea „de puşcărie” prin care se confirma hoţia ca fiind specific românească. Nu au curaj să vorbească din motive politice.
    Si actualii „lideri” din isj vorbesc tot cu tonalitate politică ! Dacă ziariştii ar pune unele întrebări legate de conţinutul şi principiile legii educaţiei şi relaţia acestora cu examenul de bac., ar asculta şi n-ar înţelege nimic.
    A sosit vremea unei declaraţii oficiale a celor care se consideră apţi pentru a conduce şcoala românească în competiţia ei cu lumea. Nu a profitorilor sau impostorilor vremelnic cocoţaţi pe „macaraua” politică. Încercaţi să înţelegeţi ce spune Madam Davidescu şi mai discutăm….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.