În baza Acordului de colaborare dintre Consiliul Județean Buzău și British Council România, în data de 5 noiembrie 2016, va avea loc, la Biblioteca Județeană  “V. Voiculescu” Buzău, un seminar gratuit pentru profesorii de limba engleză, care pregătesc elevi pentru examenul Cambridge Advanced. Astfel de seminarii au loc în fiecare an la sediile British Council din București, Cluj-Napoca, Iași și la sediile partenerilor din Timișoara, Brașov și Oradea. Din 1 august 2016, Buzăul a devenit Centru de Examene Cambridge.

Ca urmare a Hotărârii Consiliului Județean Buzău nr.166/28.07.2016, a fost încheiat un Acord de colaborare între Consiliul Județean Buzău și Bristish Council România. Acest acord presupune înființarea unui Centru de Examene Cambridge la Buzău, care are ca scop promovarea și organizarea de examene Cambridge și IELTS, seminare, cursuri și prezentări oferite de British Council pentru profesori, elevi/studenți și părinți, precum și alte activități educaționale și socio-culturale.

Având în vedere că există un număr limitat de locuri, profesorii interesați sunt rugați să se înscrie pe adresa de e-mail: diana.nicoara_exams@yahoo.com, până în data de 24 octombrie 2016.

Persoanele de contact sunt: Alexandra Suditu, responsabil din partea Consiliului Județean Buzău pentru derularea Acordului de colaborare (e-mail: suditu.alexandra@yahoo.com) și Diana Valentina Nicoara, coordonator al Centrului de Examene Cambridge (e-mail: diana.nicoara_exams@yahoo.com).

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.