camera vaccin
Ministerul Sănătății a trimis județului Buzău încă o tranșă de vaccinuri antigripale. Primul transport de seruri care țin departe gripa a constat îm 4600 de doze, în timp ce al doilea a fost de 2970 de doze, în total Buzăul primind până acum 7570 de vaccinuri antigripale.
Potrivit informărilor făcute de Direcția de Sănătate PUblică Buzău, până la acest moment au solicitat imunizarea cu vaccin de la stat doar 2739 de buzoieni, ceea ce înseamnă că lumea nu prea se înghesuie să -și administreze vaccinul antirgipal.
Statististicile DSP arată că cei mai conștiincioși la vaccinare, ca întotdeauna de altfel, sunt bătrânii de peste 65 de ani.
În ce privește incidența bolilor respiratorii, se observă că cifrele sunt asemănătoare cu cele înregistrate în săptămâna anterioară, numărul bolnavilor de viroză și pneumonie depășind 3000.
Mai exact, 2321 de buzoieni au fost diagnosticați cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare dintre care 12 au fost internați în timp ce 714 au primit diagnosticul de pneumonie, 34 ajungând la spital pentru tratament și supraveghere de specialitate. Gripa nu și-a făcut încă apariția pe raza județului Buzău, cel puțin nu a fost pus un astfel de diagnostic de către medicii de pe raza județului.

2 COMENTARII

  1. […] Ministerul Sănătății a trimis județului Buzău încă o tranșă de vaccinuri antigripale. Primul transport de seruri care țin departe gripa a constat îm 4600 de doze, în timp ce al doilea a fost de 2970 de doze, în total Buzăul primind până acum 7570 de vaccinuri antigripale. Potrivit informărilor făcute de Direcția de Sănătate PUblică Buzău, până la acest moment au solicitat imunizarea cu vaccin de la stat doar 2739 de buzoieni, ceea ce înseamnă că lumea nu prea se înghesuie să -și administreze vaccinul antirgipal. Statististicile DSP arată că cei mai conștiincioși la vaccinare, ca întotdeauna de altfel, sunt bătrânii de Sursă știre […]

  2. […] Ministerul Sănătății a trimis județului Buzău încă o tranșă de vaccinuri antigripale. Primul transport de seruri care țin departe gripa a constat îm 4600 de doze, în timp ce al doilea a fost de 2970 de doze, în total Buzăul primind până acum 7570 de vaccinuri antigripale. Potrivit informărilor făcute de Direcția de Sănătate PUblică Buzău, până la acest moment au solicitat imunizarea cu vaccin de la stat doar 2739 de buzoieni, ceea ce înseamnă că lumea nu prea se înghesuie să -și administreze vaccinul antirgipal. Statististicile DSP arată că cei mai conștiincioși la vaccinare, ca întotdeauna de altfel, sunt bătrânii de …mai multe stiri […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.