copil bolnav

Mii de buzoieni s-au îmbolnăvit în ultima săptămână de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, de pneumonie sau chiar de gripă. Statisticile Direcției de Sănătate Publică arată că în ultima săptămână s-a înregistrat un record de bolnavi, trendul afecțiunilor de sezon fiind, potrivit DSP, ascendent la nivelul întregii țări.
Statisticile DSP arată că în săptămâna 2-8 martie, 12 buzoieni au fost diagnosticați cu gripă de către medicii de familie. Au fost cazuri care nu au avut legătură între ele, dau asigurări epidemiologii, iar bolnavii au fost izolați și tratați la domiciliu.
În plus, aproape 3340 de persoane au fost diagnosticate cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare iar circa 1500 s-au îmbolnăvit de pneumonie, numărul internărilor fiind de 163.
Cu alte cuvinte, în ultima săptămână peste 4800 de buzoieni au ajuns la medic și au fost diagnosticați cu viroze, pneumonie sau chiar gripă, lor adăugându-li-se, în mod cert, alți numeroși buzoieni care, deși s-au confruntat cu neplăcerile provocate de virușii ce circulă în această perioadă, nu au trecut pe la specialiști pentru a fi diagnosticați și luați în evidențe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.