În județul Buzău plouă neîncetat de mai bine de 24 de ore iar vântul suflă cu putere în special în zona de câmpie. De la instituirea Codului Galben cantitatea de precipitații căzută peste județ depășește 48 de litri pe metru pătrat însă cu toate acestea nu sau înregistrat probleme cauzate de eventualele inundații sau depășiri îngrijorătoare ale cotelor râurilor. Viteza vântului depășește la rafală 75 de kilometri la oră în zona de câmpie dar până la această oră nu au fost semnalate deranjamente la rețelele de electricitate. Singura problemă cauzată de vântul care suflă cu putere este că îngreunează deplasarea atât a autovehiculelor cât și a pietonilor. De altfel, și pietonii care circulă pe străzile din municipiu trăiesc o adevărată aventură. Vântul suflă cu putere iar folosirea umbrelelor este aproape imposibilă, străzile sunt pline de apă iar pietonii care circula pe trotuare sau așteaptă la semafoare sunt udați și mai mult de autoturismele aflate în trafic ca să nu mai vorbim ce cei nevoiți să se deplaseze prin zona centrală a orașului s-au pe străzile aflate într-o continuă „reabilitare”. Și ca tabloul să fie complet de la apa de ploaie scursă pe sub lucrările executate ca la carte au început să apară cratere în asfalt chiar pe singura cale de acces regulamentară în zona Pieței Teatrului.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.