Nastasia Constantin
Constantin Nastasia, bărbatul de 35 de ani care și-a torturat iubita într-o garsonieră din Brașov este recidivist. Detalii șocante ies la iveală în cazul tânărului agresor buzoian arestat acum de judecătorii brașoveni. Astfel, Constantin Nastasia nu este la prima ispravă de acest gen în urmă cu ceva timp fiind părăsit de fosta iubită căruia îi aplica același tratament. În plus, la solicitarea femeii judecătorii buzoieni au emis pe numele său un ordin de restricție care nu îi permite să se apropie la mai mult de 200 de metri de fosta iubită.
După o căsătorie ratată, bărbatul de 35 de ani și-ar fi făcut o prietena la Buzău care nu a scăpat nici ea de bătăile acestuia. Nastasia îi aplica câte o corecție ori de câte ori era deranjat de acțiunile iubitei și indiferent de locul unde se aflau.
„A supus-o la agresiuni fizice, atât pe dumneaei, cât și pe mebrii familiei sale, nu a contat niciun moment pentru dumnealui, locația în care aceste agresiuni au avut loc”, a declarat avocata fostei iubite, Anita Vasile.
De altfel, femeia își amintește cu groază cum a fost bruscată și lovită de tânărul violent chiar în timp ce se aflau împreună la o nuntă.
„Eram la o nuntă. I s-a părut că nu sunt destul de aproape de el, asta l-a deranjat. M-a scos afară din incintă și m-a bătut pe un ponton. Am reușit să scap din mâinile lui pentru ca am țipat, am țipat foarte tare”, a declarat fosta iubită a lui Constantin Nastasia.
Fata s-a adresat justiției care pentru a o proteja a emis un ordin de restricție pe numele tânărului violent.
„Instanța a stabilit că pârâtul nu are voie să se apropie la mai mult de 200 de metri de reclamantă, de locuința acesteia și a stabilit că nu are voie să comunice cu aceasta”, a precizat judecătorul Leontin Drăgulescu de la Judecătoria Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.