Aţi fost instructor de zbor, aţi pregătit studenţi, aţi făcut parte din structura de zbor din cadrul Şcolii de Aviaţie, deci sunteţi pregătit să lucraţi la secundă. Veţi pune în aplicare experienţa militară în economia consiliului judeţean ?

 Nu cred că viteza de gândire sau de reacție ar fi atuul meu în această nouă postură, ci mai curând alte calități pe care le posed și anume: spiritul organizatoric, rigurozitatea în aplicarea legilor care guvernează diferitele activități pe care urmează să le gestionăm, seriozitatea, asumarea răspunderii pentru deciziile dificile pe care viitoarea activitate ni le va impune s.a.

 În ultimii ani aţi lucrat în unităţi prestatoare de servicii publice. Într-un fel aţi pătruns în lumea reală şi aţi luat contact cu implicarea sau neimplicarea unităţilor în viaţa socio-economică a Buzăului. Puteţi să activaţi câteva din punctele slabe ?

 Personal apreciez că activitatea în unitățile socio-economice de la nivel este grevată într-o semnificativă măsură, de carențe în organizare și planificare și deasemeni de lipsa oamenilor competenți pe domeniul lor de activitate. Alex BuscuÎnțeleg și sunt de acord că factorul politic nu-și poate pune în practică programul cu care vine să guverneze, dacă nu are și oamenii săi în puncte cheie. Însă acestea ar trebui stabilite de comun acord cu celelalte forțe de pe eșicherul vieții politice, precizate din timp și odată cu schimbarea majorității la conducere, sî se schimbe și garnitura respectivă. Pentru viitorul acestei țări,  în punctele nevralgice din fiecare sector de activitate, trebuie  să se afle adevarații profesioniști, pentru că ponderea greșelilor cu efecte negative să fie micșorată substațial, iar fluctuațiile de personal pe aceste posturi să fie reduse la maxim.

 Faceţi parte din echipa strategică cu care domnul Neagu Petre va accede la consiliul judeţean. Ce puncte forţe aveţi în programul de „guvernare” judeţean pentru următorii patru ani?

Apreciez programul și susțin necesitatea finalizării investițiilor deja începute. În al doilea rând sunt de părere că ar trebui să se acorde o atenție deosebită modernizării localităților, în special cele rurale, pentru a crea, în primul rând, condiții omenești și de ce nu, europene, de trai acolo și oprirea exodului populației către centrele urbane, fapt ce a dus la depopularea mediului sătesc.

Buscu ALexandruUn al treilea punct pe care eu l-aș vedea prioritar, ar fi modernizarea infrastructurii rutiere, pentru a fructifica poziționarea strategică a județului nostru.

 Sunteţi pregătit să lucraţi în echipa. Cum credeţi că va percuta echipa consilierilor judeţeni în noua formulă ?

 Prin natura formației mele sunt învățat cu disciplina și mă pot conforma fără dificultate dispozțiilor forurilor mele superioare de partid, pentru implementarea politicii acestora, atâta timp cât acestea sunt în litera și spiritul legii. Prin urmare cred și sper că suntem cu toții potriviți cu acest tipar, deci nu cred că se vor ivi probleme de conlucrare și de colaborare în condiții optime între noi și celelalte structuri cu care vom colabora.

 Cât de mult se va marja pe fonduri structurale, domeniu în care aţi excelat prin acordarea de consultanţă?

 Consider că este anormal să dăm mai mulți bani UE decât luam, aceasta cu atât mai mult cu cât țara noastră trebuie să investească masiv pentru a reduce diferențele mari existente în acest moment, față de alte tari din UE, în ceea ce privește în mod special infrastructura, dar și investițiile în economie. Consider imperios necesară ridicarea nivelului de absorție  a acestor fonduri care ne stau la dispoziție pentru binele nostru, al tuturor. Deasemeni consider că domnul Constantin Toma are perfectă dreptate când spune că nu poate fi ridicat nivelul de trai, fara a încuraja investițiile de capital în economie. De aceea atenția pe care va trebui s-o acordăm absorției de fonduri structurale, se impune de la sine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.