Cartierul buzoian Poștă a fost plasat de duminică noapte în carantină ceea ce însemnă că accesul în și dinspre cartier se face sub un control strict. În cartierul Poștă locuiesc aproximativ 2000 de oameni. Dat fiind că printre cazurile confirmate se numără și pacienți care locuiesc pe strada Cometei situată în Mihai Viteazu în funcție de evoluția confirmării cazurilor este posibil să se adopte măsura carantinei și în cartierul respectiv.
”În urma confirmării celor 19 cazuri noi de buzoieni infectaţi cu noul coronavirus, am luat decizii importante în această noapte. În cadrul unei şedinţe a CJCCI Buzău pe care am convocat-o de urgenţă, am stabilit măsura de a institui carantina timp de 14 zile pentru cartierul Poştă din municipiul Buzău, la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică. Ulterior, am primit şi validarea de la Comitetul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei”, a anunţat luni dimineaţă Prefectura Buzău.
Cei 19 pacienţi, persoane care au intrat în contact cu un bărbat de 41 de ani diagnosticat la sfârşitul săptămânii trecute, au fost transferaţi la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat şi la Institutul Victor Babeş din Bucureşti. Cartierul plasat în carantină are o populaţie de aproximativ 2.000 de locuitori. Aprovizionarea acestora cu alimente şi bunuri de strictă necesitate va fi asigurată de către autorităţile locale”, a precizat Prefectura Buzău










Dacă poliția și-ar fi făcut datoria, acel individ nu ar fi avut cum să părăsească orașul în ziua de Paști.
O porcărie! Sa sufere atâta lume care are serviciu, care nici măcar nu au fost anunțați de închiderea cartierului, ptr unul care s a plimbat cum a vrut el 2 săptămâni…Daca e lege sa fie dracu pentru toți! Ne am săturat de stat în case fără servicii pentru toți inconștientii care nu aduc 1
leu la bugetul statului.
Corect!
Politia isi face datoria insa cred ca este imposibil sa controlezi intreaga populatie a unui oras