Cea de-a zecea ediție a Festivalului Cârnaților de Pleșcoi, o marcă buzoiană recunoscută la nivel european, s-a încheiat duminică seară după două zile pline de distracție și voie bună, în care vedeta principală au fost celebrii Cârnați de Pleșcoi.

Evenimentul a fost organizat pentru prima dată de către Consiliul Județean Buzău și Băcănia lu’ Nea Ticu, noul proprietar al drepturilor asupra mărcii festivalului, după o pauză de 5 ani. Festivalul a atras mii de participanți la Berca, cu toții dornici să guste acest preparat culinar tradițional, pregătit cu pricepere de localnicii din satul Pleșcoi. Potrivit estimărilor producătorilor de cârnați de Pleșcoi care au avut standuri în noua locație a festivalului, au fost vândute aproape 2 tone de cârnați în cele două zile de eveniment.

La festival au fost prezente și standurile meșterilor populari buzoieni, unde vizitatorii au putut admira și achiziționa obiecte de artizanat, picturi, sculpturi, vase de lut, coșuri din nuiele și multe altele. De asemenea, au fost prezenți producători locali de miere de albine, băuturi, obiecte din lemn și legume proaspete, promovând astfel produsele tradiționale ale zonei.

Pe scena festivalului au urcat artiști locali buzoieni, din Republica Moldova dar și nume consacrate la nivel național, precum Oana Radu și Ionel Tudorache.

Evenimentul a oferit și oportunitatea de a afla informații turistice actualizate despre Buzău și despre Geoparcul UNESCO „Ținutul Buzăului”. Vizitatorii au putut participa la demonstrații live de producere a vaselor de lut, coșurilor din nuiele, sculpturilor în lemn și țesăturilor tradiționale din păr de capră, facute de Amelia Papazissu, deținătoarea titlului de „Tezaur Uman Viu” încă din 2013.

Un moment deosebit a fost demonstrația oferită de Nea Ticu, unul dintre cei mai pricepuți producători de cârnați din Pleșcoi, în vârstă de 89 de ani. El a explicat în mod practic cum se pregătesc vestiții Cârnați de Pleșcoi, un preparat culinar care a depășit de mult granițele județului și ale țării.

Ultima seară a festivalului s-a încheiat cu un recital al maestrului Ionel Tudorache, care, alături de președintele CJ, Petre Emanoil Neagu, i-au transmis urări de mulți ani și putere de muncă lui Nea Ticu, un producător care timp de peste 50 de ani a contribuit la faima Cârnaților de Pleșcoi.

Acest festival a fost o ocazie minunată pentru localnici și turiști deopotrivă să se bucure de tradiții locale, gastronomie autentică și atmosfera plină de culoare și energie. A fost un succes și o dovadă a valorii culturale și economice a acestei tradiții gastronomice locale, care continuă să atragă tot mai mulți oameni.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.