Amintirea grevelor, sare pe rănile profesorilor

Constituirea unui fond de grevă pentru profesorii buzoieni care, în eventualitatea protestului general, ar avea nevoie de bani de la sindicat, este ca şi imposibilă. La salariile actuale, procentul din cotizaţia lunară nu ar putea acoperi, în cazul grevei generale de lungă durată, nici preţul unei felii de pâine pe zi. Ar exista o variantă salvatoare pentru mişcarea sindicală, dar e nevoie de o solidarizare incredibilă pentru aplicarea ei.

Buzăul, ne spune conducerea Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar (S.Î.P.), este singurul judeţ care returnează 50% din cotizaţia lunară a profesorilor membri, cotizaţie care reprezintă 1% din salariul net, deşi Contractul Colectiv de Muncă prevede 1% din salariul brut. „Banii pot fi folosiţi de către organizaţiile din şcoli pentru activităţi sindicale, ajutoare sociale sau activităţi cultural-sportive. „Practica altor sindicate din învăţământul buzoian de a restitui fiecărui membru de sindicat jumatate din suma cotizată, i-a determinat şi pe colegii noştri din unele şcoli să procedeze la fel. Argumentul care a dus la decizia Colegiului judeţean al liderilor, de a folosi cotizaţia în alte scopuri, este finalizarea lucrărilor de la Harţagu”, a declarat, pentru  observatorulbuzoian.ro, Ion Dobre, lider S.Î.P.

Mai bine pensiune decât grevă?

Hotărârea de a folosi cotizaţia integral pentru finalizarea lucrărilor de la pensiunea „Harţagu” a fost luată de Colegiul judeţean al liderilor, în şedinţa din 14 mai 2010, colegiul fiind forul de conducere care, conform statutului, decide modul în care poate fi gestionată cotizaţia. Măsura a fost stabilită pentru perioada 01 iunie 2010 – 31 mai 2011, urmând ca, după această dată, cota parte să se întorcă la unităţile şcolare. Momentul deciziei ca procentul din cotizaţie să meargă spre construcţia pensiunii, coincide cu perioada în care, dezgustaţi de eşecul grevei din martie 2010, profesorii buzoieni nu au solicitat liderilor din şcoli o schimbare de tactică şi s-au retras din pichetele de grevă. În fapt, profesorii acuză pasivitatea liderilor şi trădările locale şi naţionale, lucru dificil de demonstrat, deoarece nu există  procese verbale ale şedinţelor de sindicat din unităţile şcolare, care să ateste hotărârile comune ale membrilor şi obiecţiile acestora. În lipsa lor, vorbe de cancelarie.

Ion Dobre: Colega noastră de la Caracal şi-a pus viaţa în pericol şi n-a obţinut nimic după 70 de zile de greva foamei. De fapt, ar fi trebuit să intrăm cu toţii, atunci în greva foamei, poate s-ar fi întâmplat ceva…

Remember:

După un calcul simplu, fondul de grevă pare o iluzie sau o glumă proastă

Şeful S.Î.P. consideră eronată informaţia care circulă prin şcoli, potrivit careia procentul respectiv, de 1%, este direcţionat către un fond de grevă. „Sunt  sindicate care şi-au constituit fond de grevă folosind în acest sens un procent din salariu, altul decât cel destinat cotizaţiei de sindicat, care este deductibilă. Vă dau un exemplu: la un salariu mediu în învăţământ de 1000 lei net, cotizaţia sindicală este de 10 lei pe lună. Dacă 5 lei pe lună ar fi depuşi, timp de un an de zile, într-un fond de grevă, în 12 luni s-ar constitui suma de 60 lei. Avem experienţa grevelor parcurse, care s-au întins pe o perioadă de aproape o lună. Pentru a putea asigura salariul necesar pe o asemenea perioadă, este nevoie de aproximativ 17 ani”, ne explică Ion Dobre.

Sorin DINCO

Citeşte pe subiect şi Harţagu: Paradisul profesorilor costă 11 miliarde lei vechi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.