Trei tineri din Buzău au furat, ieri, mai multe cabluri de semnal și telecomunicații aflate în vecinătatea căii ferate care face legătura între Buzău și Bobocu, pentru a le vinde la fier vechi. Drept urmare, trenurile care au fost nevoite să tranziteze această zonă au avut întârzieri de până la o oră  din cauza restricțiilor de circulație care se impun în astfel de cazuri. Furtul a fost descoperit de polițiștii de la Biroul Județean Poliție Transporturi Buzău  după ce au fost alertați de angajații CFR care au sesizat pierderea semnalului pe sectorul de cale ferată dintre Buzău și Bobocu. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat cu stupoare că hoții de fier vechi au furat mai mulți metri de cablu de cupru după ce l-au dezgropat cu un excavator închiriat pentru niște lucrări în zonă. Cei trei tineri au fost reținuti aseară pentru o perioada de 24 de ore urmând ca astăzi să fie prezentați Parchetului cu propunerea de arestare preventivă.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.