Clasa pregătitoare este pusă sub semnul întrebării la Liceul Pedagogic „Spiru Haret”. Cu doar două săptămâni înainte de debutul noului an școlar, Liceul Pedagogic se confruntă cu o criză a spațiilor unde ar trebui să învețe cei mai mici dintre elevi, cu atât mai mult cu cât instituția de învățământ va intra, în curând, în reparații. Pentru că cele trei clase de elevi ce se formează din acest an nu au unde să învețe, conducerea Liceului Pedagogic a solicitat Universității București, cea care funcționează cu un departament în incinta Liceului Pedagogic, să își caute spațiu într-o altă instituție de învățământ.
Astăzi, în ședința ordinară a Consiliului Local Municipal Buzău s-a propus mutarea claselor pe care studenții Universității București le ocupă la nivelul Liceului Pedagogic Buzău la Școala Generală nr. 2 de pe bulevardul Nicolae Titulescu.
„În momentul de față, noi(nr. municipalitatea) suntem responsabili față de învățământul preuniversitar și în acest moment aici apar încă trei clase zero. Liceul va intra în consolidare și ca urmare se vor mai pierde și din această cauză o sumă de spații. Universitatea a fost ajutată de-a lungul anilor, însă după părerea mea, în toți acești ani, trebuia să se finanțeze, să își găsească un loc și să își construiască un spațiu. Nu a făcut acest lucru și a stat pe banii noștri. Acum, am găsit un spațiu și este deocamdată singurul unde se poate muta acest departament”, a precizat primarul Constantin Boșcodeală.
În ciuda explicațiilor edilului șef, propunerea nu a întrunit votul majorității consilierilor locali din cauza abținerii de la vot a consilierilor PDL și PP-DD, iar, ca urmare, Universitatea București râmâne să își desfășoare activitatea la Liceul Pedagogic „Spiru Haret”.
Din această cauză cele trei clase zero nu vor avea unde să funcționeze iar la nivelul Consiliului Local Municipal s-au demarat consultări în cadrul comisiilor de învățământ și patrimoniu la care vor participa și reprezentanți ai Liceului Pedagogic și ai Universității București, pentru a ajunge la o înțelegere cu privire la locul unde își vor desfășura activitatea fiecare instituție de învățământ în parte.
După negocieri, primarul municipiului Buzău, Constantin Boșcodeală, va trebui să convoace o ședință de consiliu extraordinară pentru clarificarea situației până la debutul noului an școlar ce va avea loc pe 10 septembrie.
La ședința de astăzi au adus argumente în favoarea lor atât directorul Liceului Pedagogic „Spiru Haret”, profesorul Constantin Coman, cât și directorul departamentului de la Buzău al Universității București, profesorul Viorel Iosifescu, cel care a citit în fața aleșilor municipali o scrisoare semnată de rectorul Universității București.

Ciprian STERIAN

1 COMENTARIU

  1. posturile sunt bolcate doar cu scopul de a trimite pe altcineva pe posturi care sunt bineinteles pilele celor mari si tari!cei mai mari infractori in invatamantul buzoian sunt cei de la consiliul local si conducerile de partid!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.