Timp de zece zile, cercetaşii genişti din cadrul Batalionului 3 Geniu „General Constantin Poenaru” au desfăşurat activităţi de instrucţie colectivă, individuală şi prin exerciţii într–o tabăra de instrucţie în apropierea localităţii Măgura din judeţul Buzău.
Principalul obiectiv al taberei l-a constituit instruirea în teren muntos împădurit a cercetaşilor de geniu, identificarea itinerarelor, obstacolelor naturale, precum şi a căilor de acces pentru tehnica de luptă din înzestrare, în aceste condiţii.
Accentul s-a pus pe realizarea coeziunii în cadrul elementelor de cercetare, necesare îndeplinirii misiunilor şi asigurarea cunoaşterii principiilor şi metodelor ce trebuie respectate şi aplicate pentru menţinerea capacităţii de luptă în caz de izolare, atunci când luptătorul are la dispoziţie o cantitate limitată de mijloace de subzistenţă.
Astfel, militarii au avut ocazia să execute cercetarea drumurilor de munte şi a trecerilor peste diferite obstacole naturale, au executat evaluarea resurselor lemnoase şi a resurselor de piatră. Acestea sunt activităţi specifice cercetării de geniu, pe care cercetaşii din celelalte arme nu le efectuează. La sfârşitul taberei, datele obţinute vor fi completate cu date de pe Internet, şi vor fi prelucrate pentru a îmbogăţi baza de date specifică “armei geniu.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.