Președintele PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, nu crede în șansele  proiectului privind limitarea numărului de mandate ale parlamentarilor, proiect  care îl are printre inițiatori și pe senatorul buzoian,  Viorel Constantinescu.  Preda consideră că o asemenea prevedere  nu ar avea o corespondență în legislația europeană însă, dacă proiectul va trece, legea va trebui respectată.
„Sincer, nu cred, pentru că am colegi parlamentari din Uniunea Europeană care sunt de peste 30 de ani parlamentari și sunt la Consiliul Europei de prin 1982. Asta ar presupune să se facă câte două mandate, peste tot și la Primărie, ca la președintele țării. Nu cred că e fezabil, dar dacă ar fi și asta este dorința majorității ne supunem care-i problema?”, a declarat, astăzi, deputatul Cezar Preda.
În același context, liderul PDL Buzău a adăugat  că nu crede că se pot limita mandatele de parlamentar însă clasa politică ar fi trebuit să respecte părerea cetățenilor,  aceea ca Parlamentul să fie compus din doar 300 de aleși.
„Părerea mea personală e că nu se pot limita mandatele dar revin la obligația noastră. Noi trebuia să fim, conform dorinței cetățenilor Românei, 300 toți, dar noi nu am respectat ce au zis cetățenii și am făcut ceea ce am vrut noi”, a încheiat deputatul Cezar Preda.
Ciprian STERIAN
[audio:http://www.observatorulbuzoian.ro/wp-content/uploads/2011/11/Cezar-PREDA.mp3|titles=Cezar PREDA]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.