Preda Trabuc

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat vineri pentru MEDIAFAX că la solicitarea lui Vasile Blaga a revenit asupra demisiei din conducerea partidului, precizând că este conştient de faptul că e ultima oară când i se mai tolerează o atitudine individualistă.

„Am revenit asupra deciziei de demisie la solicitarea preşedintelui Vasile Blaga şi a celorlalţi colegi care mi-au reproşat că am luat o decizie fără să-i consult. Eu le-am spus că am fost extraordinar de supărat pe mine, pe organizaţia mea, pe trădările primarilor şi am luat o decizie în consecinţă, iar partidul mi-a spus: «Avem nevoie de tine în continuare». Şi preşedintele Vasile Blaga mi-a spus expres să revin. Sunt conştient de faptul că e ultima oară când mi se tolerează o atitudine individualistă”, a declarat Cezar Preda.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a menţionat, vineri, după şedinţa Colegiului Director, că l-a invitat la reuniune şi pe Cezar Preda, pe care l-a rugat să revină în echipă, adică asupra demisiei din funcţia de prim-vicepreşedinte, lucru care s-a şi întâmplat.

Ioan Oltean a declarat, vineri, la sosirea la şedinţa Colegiului Director al PDL, că Cezar Preda a revenit asupra deciziei de a demisiona.

„(Cezar Preda – n.r.) a revenit asupra deciziei de a demisiona, pentru că demisiile nu se iau în fierbinţeala unui subiect”, a spus Oltean.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.