Decizia de repunere pe funcția de director al filialei interjudețene Buzău-Vrancea- Ialomița a Mărioarei Giugula semnată, astăzi, de președintele ACR, Constantin Niculescu, pare a fi încă un act care să încurce și mai mult situația din teritoriu. Giugula s-a prezentat în această după amiază la sediul ACR Buzău, având la mână o decizie semnată chiar de președintele ACR, cu intenția de a-și lua înapoi postul de pe care a fost demisă în toamna anului trecut. Ajunsă la fața locului, fosta directoare a aflat însă că funcția pe care tocmai a fost repusă nu mai există de la începutul anului, la locația cunoscută fiind acum sediul filialei județene Buzău a Automobil Clubul Român. Întâlnirea dintre fostul şi actualul director al ACR, Doru Drăgoi, s-a transformat rapid într-un circ în plină stradă, acuzele curgând de o parte şi de alta. Dacă Mărioara Giugula a prezentat o decizie prin care era repusă pe funcția  de director al filialei interjudețene Buzău-Vrancea-Ialomița, actualul director Doru Drăgoi a prezentat o decizie a ACR prin care până la sfârșitul lunii în curs, fosta directoare ar trebui să își desfășoare activitatea la sediul central din București dar şi o hotărâre a Comitetului Executiv al ACR prin care se desființează cu 1 ianuarie 2011 toate filialele interjudețene ale ACR.

Ba mai mult, Drăgoi a arătat jurnaliştilor  un program de lucru personalizat, pe zile, pe care Mărioara Giugula ar trebui să îl urmeze în perioada 16-20 mai 2011, program ce cuprinde, printre altele, mai multe deplasări în cele trei filiale avute, cândva, în subordine.

”Doamna este director la filiala interjudețenă Buzău-Vrancea-Ialomița, care nu știu unde își mai are sediul, pentru că acum aici este filiala Buzău. Eu sunt director aici şi nu știu de ce doamna a venit la mine când ar fi trebuit să se prezinte la conducerea din strada Tache Ionescu, la ACR central. Dânșii au dat-o jos din funcție, dânșii trebuie să o repună, nu eu”, a declarat actualul director al filialei ACR Buzău, Doru Drăgoi.

Pe de altă parte, Mărioara Giugula este încrezătoare în şansele sale de a prelua, din nou, conducerea ACR Buzău şi spune că va apela la un executor judecătoresc pentru a intra in posesia banilor  pe care îi are de recuperat de la ACR.

”Astăzi s-a făcut dreptate, ACR a emis o decizie de repunere a mea in fucnție. Am fost dimineață la Bucureşti, pentru a mi se înmâna această decizie, iar când am ajuns aici mi s-a înmânat un program de lucru care mi se impunea la Bucureşti şi de care eu nu ştiu. Nu ştiu de ce trebuia să stau o săptămână la Bucureşti, pentru o instruire, pentru că nu cred că mai am nevoie de instruire după zece ani de experiență. Sunt foarte bucuroasă că am câștigat şi am demonstrat membrilor că sunt nevinovată și voi lupta în continuare pentru a reda ACR membrilor. Cer public demisia președintelui Niculescu pentru greșelile pe care le-a făcut. Cu ajutorul executorilor sper să intru si în posesia sumelor restante, dar voi insista ca aceste sume să fie platite de președintele Niculescu atât mie cât și celorlalți colegi pe care i-a dat afară ” a precizat Mărioara Giugula.

Referitor la actul care confirmă repunerea pe o funcție desființată în urmă cu 5 luni, Giugula este de părere că prin decizia emisă astăzi cei aflați la  conducerea Automobil Clubul Român ”s-au păcălit singuri pentru că o instanță şi un executor judecătoresc nu pot fi păcăliţi de nimeni”.

Chiar dacă lucrurile nu s-au lămurit deloc în ce priveşte situaţia de la ACR Buzău iar actualul director al filialei susţine că Mărioara Giugula ar trebui să-şi vadă de treabă, fosta şefă a filialei spune că de mâine va veni în fiecare zi la serviciu, chiar dacă va trebui să-şi aducă de acasă un scăunel şi să se aşeze în faţa sediului Automobil Clubul Român.

Mărioara Giugula a dat în judecată ACR după ce a fost dată afară din serviciu în toamna anului trecut, în urma unor dezvăluiri de culise din interiorul asociației de automobiliști. Buzoianca a cerut explicații cu privire la soarta banilor proveniți din cotizațiile membrilor, cel arătat cu degetul fiind președintele ACR, Constantin Niculescu, pe care la momentul respectiv îl numea „groparul ACR”.

Giugula spunea despre Nicolescu că ar fi folosit în interes personal banii din cotizațiile membrilor dar și că a început să vândă din patrimoniul instituției, banii rezultați în urma tranzacțiilor fiind băgați în propriul buzunar.

La scurt timp după izbucnirea scandalului de la Buzău, a venit și reacția din partea conducerii centrale a ACR care o acuza pe Mărioara Giugula că nu și-ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu, că filiala locală ar merge în pierdere din 2009, dar și că numarul membrilor de la Buzău a scăzut dramatic din 2008. Conducerea de la București a ACR o mai acuza pe Giugula că a amestecat viața personală cu cea profesională, precum și că nu s-a preocupat să încaseze chiria de la cei care dețin spații închiriate de la ACR, situație care ar fi dus la o pagubă de peste 170.000 lei.

Ciprian STERIAN

[audio:http://www.observatorulbuzoian.ro/wp-content/uploads/2011/05/Doru-DRAGOI.mp3|titles=Doru DRAGOI] [audio:http://www.observatorulbuzoian.ro/wp-content/uploads/2011/05/Marioara-GIUGULA.mp3|titles=Marioara GIUGULA]

1 COMENTARIU

  1. Greu sa invingi cuibul de securisti de la ACR Bucuresti Marioaro. Astia traiesc 100 de ani, acuma au numa 71-72, si pana nu mor aia de io facut securisti si-i tin in functii ii greu. Ai mare grija ca-i bai cand trec la alte metode de a face omu sa renunte. Daca te-oi bizui tu pe ceva sustinere si de la alti colegi, poate oi reusi sa strici cuibu, dar cu bagare de sama.
    Dumnezau ti-o fi alaturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.