Siriu1
Circulația pe DN 10 Buzău-Brașov va fi restricționată, în localitatea Siriu, timp de două ore zilnic până în apropierea Crăciunului. Decizia de a opri circulația între orele 13.00-14.00 si 15.00-16.00 până în data de 23 decembrie a fost luată pentru executarea unor lucrări la o copertină ce va avea rolul să oprească aluviunile provenite în urma alunecărilor de teren să mai blocheze traficul pe drumul ce leagă Buzăul de Brașov.
”Pentru prevenirea oricăror incidente, conducătorii auto trebuie să se conformeze semnalizării rutiere temporare şi indicaţiilor poliţiştilor rutieri. De asemenea, reamintim că pe DN10, în zona viaductului Teherău, este interzisă circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Rută ocolitoare pentru această categorie de autovehicule şi pentru intervalele orare cu restricţii este Cislău – DJ 102B – Vălenii de Munte, DN 1 A Cheia – Săcele”, de arată în comunicatul de presă remis joi de IPJ Buzău.
Pe DN 10 în zona barajului de la Siriu au loc în această perioadă lucrări efectuate de CNADNR, lucrătorii urmând să monteze mai multe grinzi prefabricate la copertina care va avea rolul de a stopa căderea pe șosea a bolovanilor și aluviunilor rezultate din alunecările de teren frecvente în zonă. Conform Poliției, închiderea circulației spre Brașov nu are nici o legătură cu zăpada căzută în județ.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.